Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Vladimir Ogrîzko, a declarat că autorităţile de la Kiev nu intenţionează să ia în discuţie propunerea făcută recent de preşedintele României,
Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Vladimir Ogrîzko, a declarat că autorităţile de la Kiev nu intenţionează să ia în discuţie propunerea făcută recent de preşedintele României, Traian Băsescu, privitoare la un schimb de teritorii - alipirea Transnistriei la Ucraina în schimbul unirii teritoriilor din sudul Ucrainei cu Republica Moldova. "Noi pornim de la faptul că problema graniţelor şi a integrităţii teritoriale a statului nu constituie obiect de discuţie", a afirmat Ogrîzko într-un interviu apărut în publicaţia ucraineană "Zerkalo Nedeli".
Şeful diplomaţiei de la Kiev a amintit că MAE din Ucraina s-a adresat părţii române cerând explicaţii în legătură cu declaraţia preşedintelui Traian Băsescu. Ministrul ucrainean a făcut referire la dezbaterea organizată la Bucureşti de fundaţia "Konrad Adenauer", în cadrul căreia Traian Băsescu ar fi declarat că "Ucraina trebuie să returneze Republicii Moldova sudul Basarabiei şi Bucovina de Nord dacă doreşte să-şi alipească Transnistria".
Potrivit lui Ogrîzko, până când nu va exista o poziţie oficială a Bucureştiului, nici diplomaţia ucraineană nu va comenta în niciun fel respectiva afirmaţie.
"Republica Moldova este un stat independent şi suveran"
Ogrîzko a deplâns faptul că "nu toţi în România susţin ideea semnării unui tratat moldo-român de bază şi cu privire la frontieră". El a adăugat că poziţia Kievului cu privire la Republica Moldova este clară: "Ucraina consideră Republica Moldova un stat independent şi suveran".
Şeful diplomaţiei ucrainene a mai afirmat că ţara sa şi Republica Moldova au demarcat deja două treimi la graniţele lor comune. Ogrîzko şi-a exprimat speranţa că, în acest an, părţile