Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Diaconu, campion mondial interimar

Publicat in GAZETA de SUD, luni 21 aprilie 2008 ·

„Rechinul“ şi-a ţinut promisiunea faţă de iubitorii boxului din România şi a devenit campion mondial interimar la categoria semigrea, versiunea WBC.

Mult aşteptata gală de box „Invincibilii“, desfăşurată în Sala Polivalentă din Bucureşti, a fost un real succes, toţi pugiliştii români cunoscând gustul victoriei. Cea mai frumoasă şi preţuită confruntare a fost cea dintre Adrian „Rechinul“ Diaconu şi americanul Chris Henry, în joc fiind pusă centura de campion mondial la categoria semigrea, versiunea WBC. Promisiunile făcute de român iubitorilor boxului din ţara noastră au devenit realitate, Diaconu reuşind să-şi învingă adversarul şi să-l deposedeze de titlul mondial.

Adrian Diaconu a început în forţă meciul şi a dominat primele patru reprize, expediind foarte multe croşee şi upercut-uri, care l-au pus pe Henry în dificultate. Din repriza a cincea, cei doi boxeri au alternat perioadele de dominare. „Rechinul“ a avut probleme în repriza a cincea şi, mai ales, în reprizele 10 şi 11, când a fost afectat de efortul depus, însă şi-a adjudecat victoria la decizie, 3-0. În ciuda faptului că toţi cei trei arbitri l-au declarat învingător pe român, deciziile au fost la limită, 116-113, 115-113 şi 115-113, Diaconu câştigând doar cu două sau maximum trei reprize mai multe decât Henry.

„A fost cel mai greu meci din viaţa mea“

Imediat după ce a aflat că a câştigat, Diaconu a declarat: „Nu pot să vă spun în cuvinte ce trăiesc acum. Boxul românesc este acolo unde îi este locul. Mulţumesc tuturor românilor care au fost alături de mine. M-am pregătit un an pentru acest meci, am trecut peste o accidentare la mâna dreaptă, dar mă bucur că am reuşit să câştig. Acesta a fost cel mai greu meci din viaţa mea. Poate nu a fost spectaculos, dar cel mai important este că am câştigat“.

Victoria în faţa lui Chris Henry a fost a 25-a obţinută de Diaconu, din 25 d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 36 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 27 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°