Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Radu DRĂGUŞ aduce acuze grave la adresa conducerii GĂRZII FINANCIARE

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 21 aprilie 2008 ·

*Domnia sa a declarat că, comisarii acesteia adună bani de la agenţii economici pentru campania electorală a PNL Deputatul Radu Drăguş , prim- vicepreşedinte al  Partidului Democrat-Liberal Botoşani a făcut vineri, într-o conferinţă de presă câteva declaraţii ce conţin acuzaţii destul de grave la adresa comisarului -şef al Gărzii Financiare Botoşani, dl. Corneliu Mihai. Deputatul Drăguş susţine că, comisarul şef al Gărzii Financiare , prin controalele pe care acesta le efectuează cu oamenii săi reuşeşte să procure bani de la agenţii economici pentru campania electorală a PNL Botoşani.  " Trebuie să aduc în atenţie încă o dată activitatea Gărzii Financiare care se ocupă de un singur lucru şi anume strângerea de fonduri pentru PNL , şeful Gărzii Financiare , Corneliu Mihai merge personal şi cere bani”, a declarat prim-vicepreşedintele PD-L , Radu Drăguş .  Domnia sa susţine că dl. Corneliu Mihai ar cere  de la agenţii economici care au oarece probleme  sume între 50 şi 300 de milioane de lei iar când acesta a fost învinuit de acuzaţile aduse , a refuzat să aducă dovezi pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

" Nici măcar PSD în campania electorală din 2004 nu făcea aşa ceva , ei aveau finanţatorii lor apropiaţi . Banii se dau cash iar sumele mari sunt direcţionate către achiziţionarea de materie primă . Sesizez acest lucru din punctul de vedere al unui deputat,  pentru că datoria mea este să sesizez iar când pot ei să vorbească o vor face şi asta se va întâmpla când vom fi la guvernare”, a mai spus dl. Radu Drăguş

Autori: Mirela ROTARU

*Domnia sa a declarat că, comisarii acesteia adună bani de la agenţii economici pentru campania electorală a PNL Deputatul Radu Drăguş , prim- vicepreşedinte al  Partidului Democrat-Liberal Botoşani a făcut vineri, într-o conferinţă de presă câteva declaraţii ce conţin acuzaţii destul de grave la adresa comisarului -şef al

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°