Am ajuns sa traim si aceasta realitate: presedintele tarii ne spune ca sunt prea multe doctorate in Romania. Invatamantul superior este, pasamite, sufocat de doctorate, e plin de institutii de nivel academic care produc doctori in stiinta si in arte, posesorii titlurilor s-au inmultit enorm, amenintand sa devina o plaga a societatii.
Exista in lume state cu un nivel de scolarizare mult mai inalt decat Romania, unde, ca sa ajungi doctor in domeniul specialitatii tale, sunt tot felul de probe impuse si, ca bonus, apar si o seama de tergiversari. Cu toate acestea, nu am auzit vreodata ca sefii statelor respective sa se fi plans ca e prea multa lume care detine rangul de doctor. "Stimati cetateni, ce ne facem? E prea multa stiinta, prea multa buna pregatire, suntem sufocati de experti, ce e de facut?! Sa trecem la reatestari, epurari, deratizari!" A auzit cineva, pe undeva, despre un asemenea comentariu? Daca da, abia astept sa aflu si eu despre ce stat si ce potentat este vorba. Fiindca de trait, in Romania am trait mereu situatia inversa. Intai acceptarea in programele doctorale ale socialismului ceausist doar a insilor recomandati, parafati si stampilati, verificati doar cu voia Partidului Unic. Iar apoi, situatia pe dos dintre 1996 si 2000, cand lumea radea sceptica de afirmatia presedintelui Emil Constantinescu, dupa care la dispozitia sa ar exista, la noi in tara, circa cincisprezece mii de specialisti. "Ha, ha, ha!… Cinspe mii?! Hai sa fim seriosi." Proasta parere de sine a romanilor intalnea ramasitele inca destul de corozive ale antiintelectualismului de extractie proletara al comunistilor pentru a compromite insasi ideea respectiva. Ce enormitate, auzi acolo!… Sa ai la dispozitie cincisprezece mii de experti cu diplome universitare, specializari, doctorate… De unde?
Acum lucrurile s-au modificat insa, nu neaparat in bine. Dupa mai b
