Citind Dicţionarul Scriitorilor Botoşăneni( 1945 – 2000 ) sunt obligat să constat că a fost o întâmplare fericită să fie conceput şi scris de Silvia Lazarovici. Mă întreb cum ar fi arătat dacă l-ar fi plămădit Ionel Bejenaru? Probabil cam tot aşa, însă plin de puseuri subiectiviste. Dar dacă ar fi fost alcătuit de Gellu Dorian? S-ar fi pus el pe post de moţ, urmat de vreo cincizeci din toată ţara ( după ce, plin de zel, ar fi intervenit personal să le pună viză de Botoşani), urmaţi de câţiva care au tipărit la AXA.                      În DSBt-ul  Silviei Lazarovici fiecare nominalizat beneficiază de o fotografie însoţită  de semnătură, o scurtă biografie, date despre operă şi referinţe critice. E suficient pentru un dicţionar regional care are meritul de a semnala pe toţi cei „CARE AU ŢINUT, CA AUTORI, UN CREION ÎN MÂNĂ”(Ioan Constantinescu) şi puterea de a-i ajuta pe cei aflaţi în contact cu fenomenul literar, şi nu numai, să fixeze şi să sistematizeze după opţiunile lor.                       Alături de nume marcante precum Zaharia Ornea, Mihai Ursache,Alexandru Zub, Ilie Cleopa sau Dumitru Murăraşu ( dar mai sunt şi altele ) şi-au găsit locul şi unii care, tot atât de bine, puteau să nu şi-l găsească. O fi bine, o fi rău? Eu spun că este bine, atât timp cât se vrea un dicţionar care şi-a propus să nu interpreteze opera. Cu siguranţă că istoria şi critica literară care se va scrie nu-i va „prinde” pe foarte mulţi dacă nu vor evolua calitativ şi mai puţin cantitativ.                      DSBt –ul acoperă bine în timp şi spaţiu fenomenul literar pe segmentul 1945- 2000, fie şi numai cum procedează autoarea: OMUL ŞI CARTEA. Mai aflu că fiecare judeţ şi-a editat sau îşi va edita cât de repede un dicţionar al scriitorilor ce au o legătură cu spaţiul său. Am şi citit câteva. DSBt-ul nostru, spre exemplu, este net superior celui „fabricat” în Vrancea