De mai bine de 30 de ani, Constanţa Şerban le deschide drumul în viaţă micuţilor elevi, fără a resimţi monotonia Constanţa Şerban face parte dintre acele învăţătoare cu har,
De mai bine de 30 de ani, Constanţa Şerban le deschide drumul în viaţă micuţilor elevi, fără a resimţi monotonia
Constanţa Şerban face parte dintre acele învăţătoare cu har, care transformă fiecare lecţie într-o poveste care îi farmecă pe copiii de la Şcoala nr.280 Mihail Sebastian din sectorul 5 al Capitalei. Nu există loc în care să meargă, unde să nu se întâlnească cu unul dintre foştii elevi, "copiii ei", aşa cum îi place să îi numească. În cei 31 de ani de profesorat, a modelat peste o mie de copii. A participat la nunţile multora dintre ei şi a ajuns să le educe copiii.
"Secretul profesiei de învăţătoare este pasiunea", ne-a mărturisit doamna învăţătoare, aşa cum o strigă prichindeii. Pentru ea, profesoratul a fost o pasiune şi nu o meserie, implicându-se în formarea fiecărui copil ca şi cum ar fi fost al ei.
De altfel, nici nu a făcut vreodată distincţie între cei doi copii pe care îi are acasă, Iuliana şi Alexandru, şi cei 30 de micuţi care o aşteaptă dimineaţă de dimineaţă în sala de clasă. "Mi se întâmplă să fiu întrebată ce mai fac copiii şi, de multe ori, am momente de ezitare gândindu-mă la care dintre copii se referă, la cei de acasă sau la cei de la şcoală", ne-a povestit ea.
Vorbeşte cu emoţie de meseria pe care o practică de mai bine de 30 de ani, cu aceeaşi plăcere şi încântare ca în prima zi de profesorat. "Este cea mai optimistă profesie. Am toată stima pentru medici, însă m-ar deprima să trăiesc într-un mediu impregnat de suferinţă.
M-ar epuiza monotonia de a face în fiecare zi acelaşi lucru, de a <> aceeaşi pâine", explică doamna Şerban. Surprinzător, fiica sa nu a moştenit vocaţia mamei pentru instruirea copiilor, îndreptându-se cătr