Pliante electorale ilegale, ale caror continut este afisat integral pe micul ecran. O doamna care, intr-un spot publicitar, se mandreste ca voteaza uninominal, dar nu spune in ce calitate, anume aceea de candidat. Un domn, oficial local si politician de mare influenta, care se "desfasoara" la inaugurarea unui nou centru spa, filmata pe indelete de postul local de televiziune. Daca la Bucuresti campania electorala in audiovizual abia face ochi, la posturile din tara ea s-a dezmortit demult, desi, oficial, nici nu a inceput inca, dupa cum arata amenzile si somatiile acordate de CNA in ultimele saptamani.
Membrii Consiliului National al Audiovizualului s-au intalnit, la 15 aprilie, cu reprezentantii posturilor de radio si televiziune pentru a discuta prevederile legislative pe baza carora poate fi reflectata campania electorala in audiovizual. La discutii au luat parte participanti de la mai toate retelele centrale (Pro, Realitatea, TVR, Radio Romania, Antena, Prima, Europa FM-Radio 21, N 24, Kanal D).
Nimeni nu a fost insa din partea posturilor locale de radio si televiziune, care nu au putut fi informati, astfel, ca marea batalie pentru voturi incepe abia pe 2 mai. La fel, nu au primit sfatul "prietenesc" al CNA sa reflecte campania electorala in mod echilibrat si "rece", cu maxima obiectivitate si echitate.
Sefii mai multor posturi TV din tara fusesera, totusi, informati care sunt regulile pana la inceperea oficiala a campaniei electorale, printr-o serie de sanctiuni date de CNA de cateva saptamani incoace. Pe cat de diversa este oferta electorala, pe atat de variate sunt si tehnicile de transmitere a mesajelor electorale inainte de vreme.
HotNews.ro va prezinta cateva astfel de cazuri raportate pe parcursul ultimelor doua luni.
Alba Iulia, trezeste-te!
Poate cele mai multe zambete a trezit un spot di