Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol la scenă deschisă

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 aprilie 2008 ·

CSUM Cuadripol Braşov – BC Târgovişte 105-102 (24-19, 16-27, 20-23, 31-22, 14-11

după prelungiri)

Pentru CSUM Cuadripol au marcat: Dawson 40, Mildon Ambres 24, Butler 15, Morariu 11, Dănilă 8, Popescu 8. Antrenor: Dan Calancea

Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” a fost, sâmbătă seara, gazda unui regal baschetbalistic. În primul meci din „play-down”, CSUM Braşov şi BC Târgovişte au oferit o partidă extrem de spectaculoasă, care a avut de toate: execuţii sigure, coşuri de trei puncte, răsturnări spectaculoase de scor şi chiar şi prelungiri, la capătul timpului regulamentar tabela de marcaj arătând scorul de 91-91. Partida a fost o bună propagandă pentru sportul cu mingea la coş şi datorită faptului că cele două formaţii au scăpat de grijile retrogradării, federaţia de specialitate luând decizia de a mări numărul echipelor din primul eşalon începând cu sezonul viitor. Aşadar, a rezultat doar un meci al orgoliilor şi de palmares, în care singura miză este ocuparea unui loc cât mai bun în clasament la sfârşitul acestui campionat.

De altfel, tehnicianul braşovenilor, Dan Calancea, a salutat decizia forului de a mări numărul competitoarelor: „Este o iniţiativă bună a federaţiei, care va ajuta la dezvoltarea baschetului românesc. Problema va fi cu numărul străinilor, care din sezonul viitor va creşte la şapte, este adevărat doar patru vor putea evolua în prima echipă, care va trebui obligatoriu să aibă în componenţă un jucător autohton”. Următoarea partidă a braşovenilor se va disputa vineri, în deplasare la Târgovişte. CSUM Cuadripol Braşov – BC Târgovişte 105-102 (24-19, 16-27, 20-23, 31-22, 14-11

după prelungiri)

Pentru CSUM Cuadripol au marcat: Dawson 40, Mildon Ambres 24, Butler 15, Morariu 11, Dănilă 8, Popescu 8. Antrenor: Dan Calancea

Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” a fost, sâmbătă seara, ga

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum 53 minute
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°