Săptămîna trecută descriam aparenta harababură administrativă dintr-un orăşel din sudul american şi promiteam o descriere a situaţiei administrative din Londra. Pe hîrtie, nu pare deloc mai simplu. S-ar zice că un oraş atît de vechi şi de admirat ar avea instituţii solide şi responsabilităţi clare. Nu e chiar aşa. Pînă în 1986 exista un aşa-numit Greater London Council care se ocupa de administraţia oraşului. După un conflict politic a cărui miză nu mai e importantă acum, Margaret Thatcher a desfiinţat pur şi simplu respectivul consiliu. Abia în anul 2000 a reapărut Greater London Authority, care e compusă dintr-un primar ales direct de cetăţeni şi din London Assembly, care are puteri destul de limitate (practic, doar un fel de supervizor pentru primar). Ceva mai jos, există 32 de consilii locale, pentru fiecare cartier. Acestea au atribuţii în ce priveşte planificarea, şcolile publice, infrastructura locală şi colectarea gunoaielor. Ce mai face atunci primarul mare? El se ocupă de dezvoltare, planificare, infrastructura de interes general (metroul). Nu aş putea să vă dau detalii despre cum se împart concret aceste responsabilităţi. Ca totul să fie şi mai complicat, mai există o ciudăţenie numită City of London Corporation. Aceasta este o autoritate care răspunde doar de zona financiară a oraşului (City) şi este aleasă prin voturile rezidenţilor (foarte puţini) şi prin voturile firmelor care îşi au sediul acolo (foarte multe), în funcţie de numărul de angajaţi. Vi se pare complicat? Este. Din cîte înţeleg citind diverse reviste, nici la Paris administraţia locală nu este mult mai limpede. Acolo, primăria oraşului răspunde doar de o porţiune din metropolă, în rest sînt autorităţi separate pentru suburbii.

Deci, ce facem cu teoriile instituţionaliste de care vorbeam tot săptămîna trecută? Îmi pare că peste tot instituţiile locale sînt mai degrabă rezultatul