Eder Eniko a fost aleasă dintre 2.000 de candidaţi pentru a interpreta rolul principal într-un celebru spectacol de operă rock.
Eder Eniko a câştigat sâmbă tă seara, la Budapesta, un concurs de talente gen „Megastar“, destinat actorilor. Actriţa Teatrului Maghiar de Stat „Csiki Gergely“ din Timişoara a fost aleasă printre cele mai bune 24 dintre cele peste 2.000 de persoane care s-au înscris la preselecţiile organizate de postul public de televiziune din Ungaria, M1. A trecut apoi cu succes de toate celelalte probe şi a intrat în marea finală, un show de peste două ore, transmis în direct de televiziunea maghiară.
Premiul a fost interpretarea unuia dintre rolurile principale într-un celebru spectacol de operă rock. Este vorba despre „Regele Ştefan“, povestea conducătorului care a creştinat populaţia maghiară cu sute de ani în urmă. Spectacolul „Regele Ştefan“ a fost prezentat pentru prima oară în 1983, la Budapesta, şi a înregistrat un succes răsunător. Anul trecut, opera rock a fost pusă în scenă şi la teatrul maghiar din Timişoara, unde Eder Eniko a avut ocazia să joace un rol.
După opt luni de muncă
De această dată, Eder Eniko va juca rolul lui Sarolt, mama regelui, al treilea rol ca importanţă din piesă. Tânăra câştigătoare speră să interpreteze rolul şi în România. „Sunt foarte fericită că am reuşit să câştig. Mi-am dorit foarte mult acest rol şi m-am pregătit foarte mult în ultimele opt luni. Dacă acest spectacol va ajunge în viitorul apropiat şi în România, cred că nu este indiferent pe cine vor vedea pe scenă, cine va juca acum rolul interpretat până acum de atâtea nume mari. Tuturor celor care m-au susţinut le mulţumesc pentru încredere şi le trasmit că voi încerca din răsputeri să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi să interpretez rolul cât mai bine cu putinţă“, a spus Eniko.
Alături de părerea