S-a căsătorit la 16 ani, după ce părinţii au hotărât că e cel mai bine pentru ea: „Ne-am văzut cu două luni înainte de nuntă. Eram la şcoală şi ai mei au hotărât că trebuie să mă retrag. Mama mi-a spus atunci: «Decât să vină unul sărac să te fure, mai bine te mărit eu». Şi m-am măritat“. Umblă o vorbă din bătrâni că ăl bogat la ăl bogat trage şi săracu’ la sărac. Aşa se petreceau lucrurile odinioară, la Căciuleşti, judeţul Dolj. La fel se-ntâmplă şi-n prezent. Anişoara Mănescu avea 16 ani pe-atunci. Mergea la şcoală, la oraş, şi învăţa bine, devenind repede premiantă. Nu era prea coaptă când mama i-a spus într-o zi că are să se mărite. „Era tot băiat de chiabur, că altfel nu se făcea căsătoria. Trebuia să ai pământ şi să găseşti un om pe măsură, care să fi avut şi el“, povesteşte femeia. Acum se apropie de 70 de ani. Se aşază pe banca de lemn de lângă poartă, lângă bărbatul cu care a împărţit 52 de ani din viaţă. „Ne-am simţit bine. N-a fost o căsnicie rea“, spune, ca şi cum ar trage linie şi ar socoti bunele şi relele. „Şi acum îmi vorbeşte cu matale, frumos şi dulce. Când zicea dânsul ceva, îl ascultam. Niciodată n-a ridicat vocea la mine. Mai degrabă eu sunt arţăgoasă. Şi el îmi spune: «Lasă, nu te repezi, că viaţa e scurtă, foloseşte-o, că zilele sunt numărate». Dar secretul nostru ăsta a fost, că ne-am ascultat unul pe celălalt“, continuă femeia.
Ţesea noaptea, după ce adormeau copiii Se privesc unul pe celălalt cu drag. Anişoara îi trece o mână peste obraz, spunându-i cald că ar putea să dea jos doliul, să nu se fotografieze cu barbă. Povestea lor de dragoste e cea mai frumoasă. Anii care au trecut au cernut amintirile şi au păstrat doar armonia unei vieţi liniştite. Nu se plâng de nimic, chiar dacă mall-ul n-are nici o semnificaţie, iar supermarketurile nu trezesc rezonanţe de nici un fel. Amândoi s-au angajat cu normă zilnică la propria gospodărie.
