Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio, pungi gratuite!

Publicat in Adevarul, marți 22 aprilie 2008 ·

Sacoşele din plastic oferite de supermarketuri ar putea fi interzise până la sfârşitul anului Ministrul mediului şi dezvoltării durabile, Korodi Attila, a apreciat, duminică, la Sf.

Sacoşele din plastic oferite de supermarketuri ar putea fi interzise până la sfârşitul anului

Ministrul mediului şi dezvoltării durabile, Korodi Attila, a apreciat, duminică, la Sf. Gheorghe, că distribuirea gratuită a pungilor din plastic ar putea să fie oprită până la finele acestui an. Această măsură a fost deja introdusă în mai multe state din Occident şi, mai nou, a fost luată în considerare chiar de către autorităţile chineze. Se estimează că 20% din deşeurile de plastic care poluează planeta sunt, de fapt, pungi primite gratuit la magazine.

Korodi Attila a anunţat, la începutul acestui an, că va propune o lege prin care pungile din plastic nebiodegradabile, disponibile gratis la comercianţi, să fie taxate "drastic" pentru a-i determina pe vânzători să folosească ambalaje alternative din materiale biodegradabile.

Ce folosim în loc?

"Probabil că, până în vară, vom putea să avem actul normativ şi să fie şi adoptat, şi depinde de perioada de conformare ce o vom putea discuta cu producătorii de ambalaje şi cu marii retaileri, ca, ori până la sfârşitul verii ori al anului, acest act normativ să fie obligatoriu", a declarat Korodi.

Principalii furnizori de pungi din plastic gratuite pe piaţă sunt în prezent supermarketurile Carrefour, Real Hipermarket, Auchan, Cora, Mega Image, dar şi unele magazine mai mici. În Europa, în cadrul dezbaterii pe tema pungilor oferite gratuit în magazine, s-a propus ca alternativă folosirea pungilor de hârtie, ca în Statele Unite, pe motiv că hârtia este reciclabilă şi biodegradabilă.

Patronii magazinelor vizate au obiectat, pe drept cuvânt, că producerea unei pungi de hârtie necesită un consum mai mare de ener

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 21 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 55 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 10, mai mică decât în 2019 / Unde s-a votat cel mai mult

HotNews acum 22 minute
Până la ora 10.00 au votat la alegerile prezidențiale, în țară și în străinătate, aproape 1.3 milioane de oameni, potrivit datelor AEP. Prezența în țară la ora 10 în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost 5.83%, față de 6.89% în 2019, potrivi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 45 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Incident armat lângă ambasada Israelului din Iordania. Trei poliţişti au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident armat a avut loc lângă ambasada Israelului din Iordania. Surse iordaniene au anunţat duminică faptul că un bărbat înarmat a împuşcat trei poliţişti. Agresorul a fost şi el împuşcat.

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°