Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Săcele primeşte 30.000 de euro de la UE

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 22 aprilie 2008 ·

Organismul Independent de Evaluare al Programului URBACT II a aprobat pentru prima etapă (etapa de dezvoltare) 31 de proiecte de dezvoltare urbană, din care opt proiecte cu participare românească.

Partenerii români în cadrul acestor proiecte sunt primăriile din Săcele, Oradea, Sighişoara, Alba Iulia, Mizil, Galaţi, Târgovişte şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Alba Iulia. Fiecare partener va primi, în cadrul acestui program, câte 30.000 de euro.

Cele 31 de proiecte aprobate îşi vor întregi parteneriatul, în următoarele luni. Instituţiile interesate din România care doresc să se alăture unui proiect deja aprobat sunt rugate să contacteze în cel mai scurt timp, partenerii lideri ai proiectelor mai sus menţionate.

MDLPL intenţionează să organizeze în data de 20 mai 2008 o sesiune de instruire şi informare, care să aibă ca obiective instruirea celor opt beneficiari români, cu privire la obligaţiile acestora în implementarea proiectelor, precum şi identificarea proiectelor URBACT II aprobate, la care instituţiile interesate din România se pot alătura, din a doua etapă a proiectelor (perioada de implementare).

Prima licitaţie de proiecte a fost lansată în data de 3 decembrie 2007, cu termen limită de depunere a propunerilor de proiecte pe 15 februarie 2008, având ca scop aprobarea a 30 de proiecte (23 de reţele tematice - maxim 710.000 de euro şi 7 grupuri de lucru - maxim 300.000 de euro), care să vizeze cele două axe prioritare ale programului - oraşe, promotoare ale creşterii economice şi ocupării forţei de muncă, şi oraşe atractive şi unite. Specificul proiectelor URBACT II constă în împărţirea ciclului de viaţă al acestora în două etape: etapa de dezvoltare (6 luni în cazul reţelelor tematice şi 4 luni în cazul grupurilor de lucru) şi etapa de implementare (30 luni, în cazul reţelelor tematice şi 20 luni, în cazul grupurilor de lucru).

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 47 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 44 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 34 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°