Cererea mare de combustibili din China, India, Rusia şi Orientul Mijlociu va compensa, în 2008, scăderea consumului de ţiţei din economia americană Petrolul a atins ieri un nou record,
Cererea mare de combustibili din China, India, Rusia şi Orientul Mijlociu va compensa, în 2008, scăderea
consumului de ţiţei din economia americană
Petrolul a atins ieri un nou record, de 117,5 dolari pe baril, iar analiştii spun că vremea ţiţeiului ieftin a apus. Şi asta pentru că cererea de combustibili creşte în economiile emergente, în timp ce oferta de ţiţei rămâne pe loc. Anul acesta, China, India, Rusia şi Orientul Mijlociu vor consuma mai mult petrol decât SUA, pentru prima dată în istorie.
Traficul aglomerat din Beijing sau aparatele de aer condiţionat din Dubai înlocuiesc autostrăzile americane sau suburbiile din SUA, transformându-se în principalul factor care influenţează preţul petrolului la nivel mondial, scrie Bloomberg.
Anul acesta, economiile emergente China, India, Rusia şi Orientul Mijlociu vor consuma, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), 20,67 milioane de barili de petrol, cu 4,4% mai mult decât anul trecut.
Şi asta în timp ce cererea din SUA va scădea cu 2%, până la 20,38 milioane de barili de petrol. Creşterea economică din economiile emergente menţionate mai sus, care au în total o populaţie de 2,45 miliarde de oameni, va duce, implicit, la o creştere a numărului de maşini.
Preţ mediu de 120 dolari pe baril, în 2008
Nevoia de combustibili din aceste ţări va compensa, în consecinţă, scăderea cererii din economia americană, care se confruntă cu o recesiune. "Mai contează SUA? Au contat în ultimii ani? E discutabil. În ce priveşte piaţa petrolului, creşterea cererii va continua să fie influenţată de China şi de Orientul Mijlociu", spune Mike Wittner, un expert pe probleme energetic