Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima femeie la volan - şofer de voie, de nevoie

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 22 aprilie 2008 ·

Cornelia Todoran are 77 de ani şi a obţinut dreptul de a conduce un autovehicul rutier în 1968, înainte ca mulţi dintre cei care citesc acest articol să se nască. „Avem 34 de ani, pe atunci. Soţul a avut un accident în urma căruia i s-a interzis un an să mai şofeze. Avem maşină şi cineva trebuia să o conducă”, îşi începe povestirea una dintre primele şoferiţe din Braşov, arătându-ne permisul auto învelit în carton roz, eliberat de Inspectoratul de Miliţie Braşov.

„Da’ stai cucoană acasă, că locul tău e printre cratiţe”

Chiar dacă nici azi permisul nu se obţine foarte uşor, acum jumătate de secol femeile trebuiau să suporte în plus şi discriminarea sexuală. „A fost puţin mai greu să obţin permisul, pentru că era mentalitatea că femeile la volan nu au îndemânare. De multe ori şi instructorul îmi spunea: «da’ stai cucoană acasă, că locul tău e printre cratiţe». Am făcut şcoala trei luni, cum se făcea în perioada aceea, am învăţat de pe tabelul cu toate semnele de circulaţie. Sala am luat-o de prima dată, însă la condus m-a picat la parcări. Ţin minte că ne-a dus în spatele magazinului Star şi pe străduţele alea ne sucea, ne învârtea. Am dat cu căpitanul Copil, un om foarte sever, foarte dur. I-am zis: «dom’ne, dacă nu te-aş mai vedea îmbrăcat în miliţian, nu mi-ar mai fi aşa de frică şi poate aş merge mai bine». El mi-a zis: «Bine, atunci te îmbraci tu în miliţian şi conduc eu». În 26 august am luat carnetul şi a doua zi am plecat la mare”, îşi aminteşte septuagenara.

Bărbaţii se enervau

când erau depăşiţi

Femeia provenea dintr-o familie cu stare şi prima maşină pe care a condus-o a fost un Wartburg „ultimul tip”. Femeia spune că şi-a dus la îndeplinire rolul de şofer, deşi nu a fost uşor - fiind mamă şi având un loc de muncă. „Trebuia să mă duc după soţ, să-l aduc. Mai mergea la un şpriţ şi mă suna la 12 - 1 noaptea: hai d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 30 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 59 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°