Psihanaliza ne spune ca, in toate cazurile, creatura are complexul castrarii in raport cu autorul. Forta interdictiva a complexului oedipian produce un fel de inhibitie tematoare care sugruma comportamentul firesc. Si ucide personalitatea.
Candidatura dlui Cristian Diaconescu s-a decis in unanimitate. E drept, o unanimitate trista, anemica, indoita in sine. In fata presei, ca sa arate lumii cat de puternic e partidul, liderul a cerut votul conducerii. Nimeni nu s-a abtinut, nimeni nu a fost contra. Dl Iliescu a votat si el pentru dl Diaconescu.
Apoi, membrii conducerii au aplaudat astenic. Figurile lor spuneau totul. Unii fortau optimismul victorios pentru ca simteau ca asa trebuie, dar o subita lipsa de vlaga le fractura gesturile. Altii erau depresivi. Cativa erau vizibil enervati. Cu o mina hepatica, tinand bratele lipite de masa si cu ochii in tavan, la stanga dlui Geoana, venerabilul domn Iliescu abia isi atingea palmele, aplaudand inaudibil.
La lansarea candidatilor PSD, dl Iliescu a urat succes candidatilor partidului, a salutat masele de militanti euforici, a strans mana dlui Geoana sub ploaia de confeti si a coborat de pe scena pentru a spune jurnalistilor: “Sunt alaturi de dl Oprescu din tot sufletul”.
Am crezut tot timpul ca dl Ion Iliescu este un om de partid, un aparatcik pursange, un cadru pur. Nascut-crescut in Partidul Comunist, dl Ion Iliescu nu a putut fara partid nici macar o zi dupa 1989. Nu a putut fara partid nici macar o zi din lunga-i viata activa. La 19 ani era, deja, membru CC al UTM. Astazi are 77 de ani si nu cred ca a existat vreo secunda in care sa nu fi fost membru al unui partid. Cand circumstantele i-au luat partidul, a facut repede altul in loc.
Ca un demiurg politic, a produs FSN, apoi FDSN, apoi PDSR, apoi PSD. Si cu fiecare a castigat alegeri. Dar la fel de adevarat est
