Mai întâi, a fost Pro TV cu "Tu ştii ce fac copiii tăi?", apoi au urmat Realitatea TV (cu controversata taxă auto, printre altele), TVR 1 şi, mai nou, Prima TV. Moda campaniilor

Mai întâi, a fost Pro TV cu "Tu ştii ce fac copiii tăi?", apoi au urmat Realitatea TV (cu controversata taxă auto, printre altele), TVR 1 şi, mai nou, Prima TV.

Moda campaniilor editoriale se răspândeşte prin televiziunile româneşti la fel ca inserturile de DVD şi carte prin cotidiene. Care sunt motivele pentru care televiziunile apelează la aşa ceva şi cu ce se alege publicul din ele?

Trebuie să începem prin a lua act (încă o dată) de criza acută de subiecte proprii din presa românească. Subiectele proprii sunt cele spre care se duce ziarul, televiziunea sau reporterul, şi nu cele furnizate pe diferite canale oficiale de informaţie.

Un copil lăsat nesupravegheat în casă, care face o boacănă de proporţii cosmice, este cu alte cuvinte mai greu de găsit decât o informaţie despre fuziunea PD cu PLD, fiindcă aceasta din urmă este anunţată de birourile de presă ale partidelor.

În presa românească, subiectele proprii sunt rare nu doar din lipsa de fantezie şi de tenacitate a redacţiilor şi jurnaliştilor, ci şi din cauza dimensiunilor reduse ale redacţiilor. În 2006, "Financial Times" anunţa reduceri drastice ale schemei redacţionale, de la 550 la 500 de jurnalişti. Un cotidian românesc are cel mult 100 de reporteri şi editori.

Redacţiile televiziunilor sunt încă mai reduse numeric, fiindcă televiziunea se poate sprijini în mai mare măsură pe informaţiile furnizate de diferite instituţii, în locul subiectelor proprii. Telespectatorul e destul de mulţumit cu mecanismul "văzut-relatat", în timp ce ziarul de a doua zi trebuie să meargă mai în profunzimea subiectului.

Totuşi, asta duce în cele din urmă la un sumar de jurnale descărnat şi oarecum uniform de