I se zice Ciulniţaru, aşa cum altora li se spune Cuţitaru, Vrăjmaşu sau Lopătaru. Porecla-i vine de la o baltă de prin apropiere. „Mă întrebau ăştia toţi: «Bă, de unde-l prinsăşi?». «De la Ciulniţa»“. Şi aşa mi-a rămas porecla. Şi la târg tot aşa-mi dau numele“, povesteşte Alexandru Creţu, făcătorul de vârşii, întors de la câmp. „Mergeţi în faţă şi, cum vă duceţi spre Toceni, în celălalt sat, e ultima casă pe dreapta“, ne arată un localnic. Prin ogradă, nora trebăluieşte agitată, alergând dintr-o parte într-alta. „Nu-i acasă tata, da’ se-ntoarce repede“, ne spune. De când meşteşugeşte din nuiele de răchită capcane pentru ţipari, lui Alexandru Creţu i s-a dus vestea prin Dobreşti şi dincolo de comună. „Odată a venit unu’ de la Daneţi să-i fac şi lui vârşii. Mi-a adus el nuielele. O bucată o dau cu 60.000 (şase lei - n.r.). Nu-mi vine neam să stau. Alţii vin pentru peşte. Acum câteva zile a venit un director de la Cârna şi mi-a luat şase kile. Săptămâna asta a trecut o maşină de la Bucureşti, a coborât un domn şi a cumpărat o găleată. Am şi telefon acasă. Când vrea vreunul, mă sună şi pe urmă vine şi-l ia.

S-a dus dracu’ vestea cu mine pe toate părţile. Mă scol la patru şi o iau pe jos sau cu bicicleta, spre pădure, unde sunt bălţile mai mari. Când e ploaie sau când ştiu că dă peşte mult, mă mai duc o dată şi seara, că altfel moare ţiparul până dimineaţa“.

Pe ploaie, e pericol de ţipari! În spatele casei, bălţi şi papură. În depărtare se văd umbrele pădurii. Acolo sunt apele mai mari şi vârşiile Ciulniţarului îşi aşteaptă victimele. „Cade mult, mai ales când se bate el la icre. Sunt dimineţi când găsesc şi 15-20 de kilograme de ţipari. Am cizme cu şold, făcute de mine. Înainte făceam vaduri cu sapa, acum împletesc lesuri şi pun vârşiile la lesuri, să dea peştele în ele. Pentru crap şi ştiucă le fac mai mari“, adaugă bărbatul. În timp ce vorbeşte, adu