La împlinirea unei „vârste rotunde“, actriţa va fi omagiată la Cannes. Sursa: NorthFoto
Claudia Cardinale, de o jumătate de secol una dintre cele mai adorate femei ale lumii, a împlinit luna aceasta, pe 15 aprilie, 70 de ani. Cu ocazia acestei aniversări, Cardinale va fi omagiată şi la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes, unde va fi organizată o amplă retrospectivă a vieţii şi carierei artistei.
Deşi Cardinale este o prezenţă obişnuită pe croazetă, cu zece filme intrate de-a lungul timpului în concurs la diverse categorii ale festivalului şi o participare în juriu în 1993, de data aceasta actriţa nu a confirmat încă dacă va fi sau nu la ceremonie. În aceeaşi perioadă ea se va afla în Tunisia, în faţa camerei de filmat, în rolul mamei scriitorului Albert Camus, a cărui viaţă va fi ecranizată în regia lui Gianni Amelio. La 70 de ani, Claudia Cardinale începe un nou film, cu aceeaşi energie, spune ea, acordată fiecăruia dintre cele peste 150 de roluri (incluzând apariţiile TV sau producţiile în care şi-a jucat propriul rol) pe care le-a preluat în cei 50 de ani de carieră.
Start la Veneţia
Cariera Claudiei Cardinale a început ca un basm, în 1957, când tânăra născută în Tunis (dintr-un tată sicilian şi o mamă franceză), câştiga un concurs de frumuseţe organizat de ambasada italiană. Premiul, care consta într-o că- lătorie la Festivalul de Film de la Veneţia, i-a schimbat viaţa tinerei Claudia.
În oraşul lagunelor, Cardinale a atras atenţia producă torilor de film, care, la numai un an după prima întâlnire cu ea, i-au oferit roluri importante. În 1958, Cardinale debutează alături de Omar Sharif în filmul „Goha“, iar în 1964 capătă recunoaşterea internaţională cu rolul Toni Alfredo, din „Lumea circului“.
„O femeie este mai eroticădacă arată puţin“
Odată Hollywo