Ediţia 2008 a Festivalului Filmului European se va desfăşura între 8 şi 30 mai, la Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Iaşi şi va debuta cu o gală, la Sala Palatului din Capitală. Aici va fi proiectat filmul "La Graine et le Mulet/ Cuşcuş cu chefal" de Abdellatif Kechiche, care a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 33-a ediţie a premiilor César. Filmul a mai câştigat şi premiile pentru cel mai bun scenariu original şi cea mai bună speranţă feminină - Hafsia Herzi. Aclamat la Festivalul de la Veneţia, unde a primit trei distincţii, printre care şi Premiul special al Juriului şi cel pentru cea mai bună speranţă, care a revenit actriţei Hafsia Herzi, "La Graine et le Mulet" a fost distins şi cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun regizor. Lungmetrajul, care realizează portretul unei familii franco-tunisiene, prezintă povestea unui bătrân imigrant, fost lucrător pe un şantier naval, care îşi deschide un restaurant cu cuşcuş de peşte în sudul Franţei, pe un vapor vechi, mâncat de rugină. Manifestarea cuprinde, în care vor putea fi vizionate 40 de filme, cuprinde şi o serie de evenimente speciale ca avanpremiera documentarului "Podul de flori", în regia lui Thomas Ciulei (9 mai, Cinema Studio).
Festivalul va avea loc la Bucureşti, între 8 şi 18 mai (la Sala Palatului, Cinema Studio şi Muzeul Ţăranului Român), Timişoara, între 21-23 mai (Cinema City), Craiova, 23-25 mai (Cinema Patria şi Cinema Modern) şi Iaşi, 28-30 mai (Cinema City). Festivalul se va închide în Capitală, pe 18 mai, la Muzeul Ţăranului Român, unde va fi proiectat filmul "Auf der anderen Seite/ De partea cealaltă", în regia lui Fatih Akin. Filmul a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu, la Festivalul de la Cannes, 2007.
În plus, manifestarea continuă tradiţia colaborării cu un tânăr regizor român care va juca rolul de ambasador onorific al filmului european. Astfel, după Cristi Puiu