Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remaniere de guvern în Bulgaria

Publicat in Adevarul, miercuri 23 aprilie 2008 ·

Reprezentanţi ai coaliţiei de guvernare din Bulgaria au anunţat ieri schimbări în Executivul condus de premierul Sergey Stanishev. Liderul grupului parlamentar al socialiştilor, Mihail Mikov,

Reprezentanţi ai coaliţiei de guvernare din Bulgaria au anunţat ieri schimbări în Executivul condus de premierul Sergey Stanishev. Liderul grupului parlamentar al socialiştilor, Mihail Mikov, a fost numit în locul ministrului de interne demisionar Rumen Petkov.

Noul ministru are 47 de ani şi este profesor de drept penal la Universitatea "St. Kliment of Ohrid" din Sofia. Ministrul agriculturii, Nihat Kabil, îi va ceda funcţia lui Valeri Tsvetanov, în timp ce portofoliul apărării va fi preluat de Nikolai Tsonev, director pentru activităţi sociale în minister. El îl va înlocui pe actualul ministru, Vesselin Bliznakov. Ministrul sănătăţii, Radoslav Gaydarski, va fi înlocuit cu fostul primar al oraşului Stara Zagora, Evgeniy Zhelev.

Scandal de corupţie şi lobby pe lângă UE

Ambasadorul bulgar în Germania, Meglena Plugcieva, va deveni vicepremier, cu sarcina de a coordona fondurile europene. Remanierea vine în urma unui scandal de corupţie care a zguduit recent coaliţia de guvernare de centru-stânga din Bulgaria.

Ministrul Petkov şi-a dat demisia săptămâna trecută, în mijlocul acuzaţiilor că ar fi intervenit în anchetele unor suspecţi de crimă organizată.

Recent, un om de afaceri şi un scriitor au fost executaţi în stil mafiot la Sofia, asasinatele atrăgând criticile Bruxelles-ului.

În aşteptarea raportului de evaluare din iulie privind reforma justiţiei, Sofia se pregăteşte pentru ceea ce este mai rău: oprirea fondurilor structurale sau chiar activarea clauzei de salvgardare. Potrivit presei bulgare, Sofia face lobby la Berlin, Londra şi Madrid, dar mizează şi pe sprijinul comisarului pentru justiţie, Franco Frattini, care s-ar putea ală

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

Procedură în premieră la Spitalul “Babeș” Timișoara, pentru investigarea intestinului subțire

Timpolis acum 54 minute
Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara anunţă că realizează investigaţii ale intestinului subțire, în premieră, printr-o capsulă endoscopică.   Potrivit medicilor

Elevii, prea ocupaţi cu TikTok-ul în timpul orelor. David: Este de neacceptat

Mediafax acum 53 minute
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi dimineaţa la Antena 3 CNN că va verifica de ce nu se utilizează reglementările existente privind folosirea telefoanelor mobile în şcoli. „E efectiv de neacceptat într-o şcoală. Există mecanisme şi m-

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 11 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 13 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

România ratează banii din PNRR. Marcel Ciolacu se întâlnește cu Ursula von der Leyen pentru a discuta despre stadiul reformelor

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni, vineri, 21 februarie, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre stadiul reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). România se află aproape la coada clasame

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum o ora
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 4 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Vremea

București
acum

-1°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°