Ziua de 22 aprilie a lasat urme adanci in istoria contemporana a omenirii, pentru ca atunci s-a nascut, cu 138 de ani inainte, Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut sub pseudonimul revolutionar de Lenin. Avocat de formatie, ca Avram Iancu – revolutionarul altor locuri si timpuri, mai apropiate ca spirit de noi –, studios in copilarie al limbilor elina si latina ce promitea sa ajunga un clasicist, Lenin se aseamana frapant, la ora adolescentei sale, cu un alt roman, de asta data basarabean, anume B.P. Hasdeu. Amandoi au avut cate un tata profesor si cate un frate incarcerat pentru activitate revolutionara. Moartea fratelui i-a marcat definitiv pe ambii, schimbandu-le, fiecaruia, cursul vietii. Lenin a devenit pentru totdeauna revolutionar si dusman staruitor al tarismului feudalo-capitalist, iar Hasdeu nu si-a mai dorit decat sa scape definitiv de oprimarea social-nationala din Rusia, refugiindu-se cu primul prilej in Moldova aflata in preambulul Unirii din 1859.

Ca ideolog, Lenin a fost un vulgarizator, un comentator si un adaptor al doctrinei lui Marx si Engels. Spre deosebire de ganditorii germani urmati in spirit, care socoteau ca revolutia socialista universala trebuie sa izbucneasca in cele mai dezvoltate tari sub raport economic si social, Lenin a vazut in inapoiata Rusie un loc mai potrivit marii rasturnari. Atat Marx si Engels, cat si Lenin au fost confirmati in previziunile lor, caci rasturnarea vechii oranduiri s-a produs intai in Imperiul Tarist, mai apoi in Germania, asadar si in Rasarit, si in Apus (daca acceptam ca Germania, situata in Europa Centrala, devenise, prin gradul ei de dezvoltare sub cancelarul Bismarck, o tara vestica). De altfel, prin Republica Sfaturilor a lui Bela Kun, Ungaria a adus in acest concert revolutionar de la sfarsitul primului macel mondial si centrul european.

Cu toata lipsa lui de originalitate ideolog