MUZELE LITERATURII ROMÂNE:
Petru Dumitriu era un june ambiţios. Fecior al unui ofiţer de provincie şi al unei femei provenite dintr-o familie scăpătată de nemeşi (mici nobili) secui, şi-a dorit încă din prima tinereţe glorie şi bani. Cum în timpul războiului erau la modă studiile făcute în Germania (Moscova încă nu intra în discuţie), a prins în 1941 o bursă pentru a învăţa filozofie la München.
Probabil în acea perioadă visa la o existenţă bună într-o economie de piaţă. Imediat după 23 august 1944 a trebuit să se întoarcă în România. A găsit altă atmosferă decît lăsase. Pe străzi lătrau comuniştii, climatul politic era destul de încărcat. Arătosul Petru a mirosit că tovarăşii sovietici campaţi în ţară vor impune un regim comunist, aşa că s-a orientat rapid spre mediile de extremă stîngă.
ÎNTÎLNIREA. Întors în ţară, a şi debutat în Revista Fundaţiilor Regale cu o nuvelă. În 1945 a intrat într-un concurs organizat de “Universul Literar” pentru cea mai bună nuvelă a anului. În juriu erau nume prestigioase, Tudor Vianu, Felix Aderca, Victor Eftimiu, dar şi Henriette Yvonne Stahl. Nu se ştie ce chimie a funcţionat între Dumitriu şi doamnă. Ea a făcut lobby pentru ca tînărul să umfle premiul destul de consistent, iar el a făcut ce i-a citit în ochi. A început o relaţie bizară, în ciuda faptului că doamna Stahl era mai mare decît cvasidebutantul Petru cu 24 de ani. Henriette (născută în 1900), care debutase în 1924 cu romanul “Voica”, avea relaţii în toată lumea literară provenită din perioada interbelică. Trăise cu poetul Ion Vinea, era apreciată de Mihail Sadoveanu şi de scriitorii strînşi în jurul lui Eugen Lovinescu. Ea provenea dintr-un mediu diferit de cel al lui Dumitriu. Era de origine franceză, iar tatăl ei, Henri Stahl, era inventatorul unei metode celebre de stenografie şi stenograf-şef al Senatului României. Trăise din cop
