Abia ajuns pe masa Camerei Deputaţ ilor, dosarul de corupţie al lui Miron Mitrea se loveşte de procedurile greoaie şi de absenteismul parlamentarilor, chemaţi să avizeze începerea urmăririi penale. Sursa: =Codrin Prisecaru
Deputaţii vor să afle de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) dacă pot consulta dosarul lui Mitrea. Deputaţii PSD au boicotat şedinţa, lipsind pe capete.
Conducerea Camerei Deputaţilor va cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) instrucţiuni despre modul în care parlamentarii pot avea acces la dosarul lui Miron Mitrea. Deputaţii sunt chemaţi să dea un aviz asupra începerii urmăririi penale împotriva fostului ministru al transporturilor. El este cercetat de peste doi ani într-un dosar în care este suspect de trei infracţiuni: luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu (PNL), a explicat ieri că Biroul Permanent a stabilit acest lucru după ce reprezentanţii PDL au susţinut că ancheta penală va fi prejudiciată, dacă aceste documente sunt consultate de deputaţi. Dosarul lui Mitrea are şapte volume, însumând 2.500 de pagini, şi a fost primit de conducerea Camerei în două exemplare, aduse într-o ladă, pe un cărucior.
PSD a boicotat şedinţaŞ
edinţa Biroului Permanent s-a desfăş urat în lipsa cvorumului, în condiţiile în care PSD-iştii din conducerea Camerei Deputaţilor au făcut tot posibilul pentru a trage de timp. De la şedinţa de ieri au lipsit 7 dintre cei 13 membri ai Biroului Permanent.
Este vorba de Miron Mitrea şi Ioan Munteanu - PSD, Lucian Bolcaş şi Gelil Eserghep - PRM, Cornel Popa - PNL, Ioan Oltean - PDL. Vicepreşedintele Camerei, Valer Dorneanu (PSD), a asistat doar la prima parte a şedinţei. Cei prezenţi au îmbrăţişat opinia lui Sorin Paveliu (PDL) şi au invocat riscul „ca o eventuală f