Comisia Europeană oferă anul acesta fonduri nerambursabile, în cadrul unui program în valoare totală de 42,5 milioane de euro, firmelor şi instituţiilor comunitare care dezvoltă proiecte ce promovează conţinutul digital. Programul eContentplus are ca scop producerea, folosirea şi distribuirea de conţinut digital european, precum şi promovarea diversităţii lingvistice şi culturale la nivel global. În cadrul acestuia sunt susţinute proiecte ce au un conţinut geografic, e
Comisia Europeană oferă anul acesta fonduri nerambursabile, în cadrul unui program în valoare totală de 42,5 milioane de euro, firmelor şi instituţiilor comunitare care dezvoltă proiecte ce promovează conţinutul digital.
Programul eContentplus are ca scop producerea, folosirea şi distribuirea de conţinut digital european, precum şi promovarea diversităţii lingvistice şi culturale la nivel global. În cadrul acestuia sunt susţinute proiecte ce au un conţinut geografic, educaţional, biblioteci virtuale din diferite domenii şi care vizează întărirea cooperării dintre dezvoltatorii de conţinut. „Încurajăm firmele şi organizaţiile să solicite finanţare prin acest program pentru că în România există foarte mult conţinut care merită să fie pus pe internet şi promovat în cadrul Uniunii Europene“, spune Zoltán Somodi, secretar de stat pentru tehnologia informaţiei.
Finanţarea poate acoperi între 50% şi 100% din costurile proiectelor, care trebuie depuse până la data de 12 iunie. Dosarul solicitantului conţine un set de formulare standard, care pot fi obţinute de la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei sau de la adresa de internet ec.europa.eu/eContentplus
“eContentplus pune accent pe multilingvism şi are ca scop dezvoltarea şi promovarea de conţinut digital în mai multe ţări. Nu sunt eligibile proiectele