Lumea in care traieste un management guru modern este ispititoare. Ganditorii de top sunt starurile rock ai lumii de afaceri. Urmariti si laudati la fiecare miscare pe care o fac, au discipoli devotati care se agata de fiecare cuvant al lor. Studentii la MBA se inghesuie la picioarele lor. Corporatiile si directorii de ziare ii bombardeaza cu bancnote in dolari, precum confetti la o nunta.

Evident insa, in mod firesc, exista destui guru inchipuiti. Sub stele, se afla o nebuloasa de mini-guru, care concureaza pentru a obtine atentie. Consultanti, academicieni ai scolilor de afaceri, directori de companii si jurnalistii ocazionali de business asteapta, in balans, clipa cea mare in care vor da lovitura. Ei se numesc „guritos” sau „pui de guru”. Lumina lor nu e atat de stralucitoare, dar in general duc o existenta plina de speranta.

O parte din acesti „guritos” vor ajunge intr-o buna zi in prima liga. Cu mult mai multi, nu vor atinge niciodata celebritatea pe care o cauta, dar isi vor construi cariere secundare cu un succes moderat, ca speakeri si invatati, mai degraba pe plan national decat mondial. Problema este ca lumea de business guru autentici e condusa in mare parte de personalitate, mai degraba decat doar de idei.

Bineinteles, ai nevoie de o idee buna la inceput, dar dincolo de asta, un loc la masa de top cere ceva in plus. Starurile autentice au prezenta scenica si un anume rafinament cultivat. Oricine l-a vazut pe Tom Peters facandu-si numarul in conferinte, va admite ca omul are talent. Peters este un interpret innascut.

Chiar si academicienii care au ajuns pe culmile ametitoare ale regatului-guru – cei ca Gary Hamel si Peter Senge – impartasesc acest talent de a intretine audienta si de a informa in acelasi timp. Ei entuziasmeaza publicul cu ideile lor. Un guru tinteste catre impactul maxim. Ceea ce el ori ea au „de vandut” au