Un fan de 26 de ani al echipei Aston Villa a fost ucis cu sânge rece de un suporter al lui Birmingham, care a intrat în el cu un Volkswagen Golf condus cu viteză.
Stadionul „Villa Park“ a găzduit, pe 20 aprilie, unul dintre meciurile etapei a 35-a a primei ligi engleze, Aston Villa învingând-o pe rivala Birmingham cu 5-1. Spectacolul fotbalistic nu le-a fost însă suficient fanilor celor două echipe, care au dus meciul în „prelungiri“, printr-o luptă crâncenă la porţile stadionului.
După ce spiritele s-au încins, cele două galerii au început să îşi adreseze injurii, iar de aici şi până la o bătaie generală nu a mai fost decât un pas. În conflictul dintre galeriile rivale a ieşit în evidenţă o nouă formă de răzbunare, caracterizată printr-un barbarism feroce. Un fan al gazdelor, de 26 de ani, a fost ucis cu sânge rece de un suporter rival, acesta din urmă lovindu-şi adversarul cu un Volkswagen Golf condus cu viteză.
Victima a fost lovită intenţionat cu maşina
Un martor a povestit presei britanice cum a decurs conflictul dintre cele două galerii, care a culminat cu uciderea tânărului de 26 de ani.
„Fanii lui Aston Villa cântau împotriva celor de la Birmingham, spunând că echipa adversă va retrograda. Suporterii oaspeţi au înnebunit, iar apoi s-a dezlănţuit o bătaie generală. Tot ce am văzut a fost un tânăr proiectat în aer de o maşină, dar nu ştiu dacă victima strigase împotriva adversarilor, din cauză că totul s-a petrecut extraordinar de repede“, a spus martorul.
Spusele acestuia au fost confirmate de altă persoană, care a asistat cu groază la incidentul tragic: „Nu a avut nici o şansă! Am văzut cum a fost lovit intenţionat cu maşina“.
Imediat după ce s-a petrecut tragedia, o ambulanţă a dus victima la spital, dar medicilor le-a fost imposibil să îi mai salveze viaţa tânărului fan al celor de la Aston Villa.