Femeile care nu au intrat încă la menopauză, care au nivele scăzute de testosteron şi nu au nici un interes faţă de sex se pot trata cu un spray hormonal. Se pare că acest medicament le ajută pe aceste femei să fie satisfăcute din punct de vedere sexual. Experimentele au arătat că femeile care au luat o doză medie, au avut cele mai bune rezultate. Deşi testosteronul este un hormon masculin, el este folositor şi femeilor, atunci când se află în cantităţi reduse în organsim.
Cercetătorii de la Universitatea Victoria din Australia, au selectat 261 de femei care au primit spray-ul pe bază de testosteron. Experimentul a durat 16 săptămâni. La sfârşitul perioadei s-a observat că femeile cărora le-a fost recomandată o doză medie (90 de microlitri) au înregistrat cea mai mare evoluţie a vieţii sexuale din punct de vedere al satisfacţiei după contact. Singurul efect secundar raportat a fost la femeile care au folosit doze ridicate. În zonele în care aceste femei aplicau medicamentul, gradul de pilozitate creştea. Din punct de vedere al analizelor, voluntarele nu au fost afectate. Acest medicament este foarte folositor, mai ales că foarte multe femei, influenţate de stresul cotidian, îşi pierd interesul faţă de actul sexual. (Ş.C.)
Femeile care nu au intrat încă la menopauză, care au nivele scăzute de testosteron şi nu au nici un interes faţă de sex se pot trata cu un spray hormonal. Se pare că acest medicament le ajută pe aceste femei să fie satisfăcute din punct de vedere sexual. Experimentele au arătat că femeile care au luat o doză medie, au avut cele mai bune rezultate. Deşi testosteronul este un hormon masculin, el este folositor şi femeilor, atunci când se află în cantităţi reduse în organsim.
Cercetătorii de la Universitatea Victoria din Australia, au selectat 261 de femei care au primit spray-ul pe bază de testosteron. Experimentul a durat 16 săptă