Lupta intru apararea ministrilor dosariabili a intrat in cea mai interesanta faza, cea a santajului intre partide. Ecuatia votului e simpla: fie toti doamne si toti trei, fie niciunul. Cale de mijloc nu exista. Se reintoarce Pacuraru la procurori, il urmeaza si colegii Mitrea si Seres. Si invers. Ati vazut ce linistiti sint dosariabilii, ce zimbet dispretuitor-blazat i-a rasarit lui Mitrea? Stiu ei si prietenii lor de ce. Va fi demonstratia finala ca nimeni nu e mai presus de parlamentari. Un triumf al coruptiei sustinute prin vot. Tocmai bun pentru o campanie lipsita de orice mesaj.
Ce nostim era Bogdan OIteanu cind mima ingrijorarea pentru marile secrete din dosarul lui Mitrea, cind suspina ca se va pune in pericol ancheta procurorilor. Serios? Cum de nu s-o fi gindit Olteanu la chestia asta atunci cind expedia scrisorele catre Kovesi si Morar, somindu-i sa predea dosarele. Sa nu fi stiut Intiietorul Camerei ca regulamentul nu prevede nimic in legatura cu procedura avizului urmaririi penale si ca, daca tot se lupta pentru custodia dosarelor, ar fi fost intelep ca in momentul culminant sa aiba pregatita o procedura.
Olteanu a fost si mai nostim cind a vrut sa se ascunda sub fusta Lidiei Barbulescu, judecata logica, tinind cont de serviciile pe care deja doamna le-a prestat in lupta impotriva dictatorului Basescu. De data aceasta insa, nici macar Lidia nu a vrut sa se amestece prea tare, pentru ca lucrurile sint complicate rau.
In primul rind, un dosar neajuns in instanta nu are ce cauta in sertarele politicienilor, fiindca astfel dovezile de acolo se pot transforma in arme in mina inculpatilor. In al doilea, e greu de crezut ca parlamentarii pot asigura confidentialitatea a ceva. Explicatia e simpla: probele din dosar vor fi moneda de schimb in negocierea politica pe votul pentru neavizarera urmaririi penale. Cazurile Pacuraru, Mit
