În locul rondurilor cu flori, băltoace. Pe stânga şi pe dreapta gropi dese, cu dimensiuni diferite, în care maşinile îşi afundă roţile şi de multe ori îşi zgârie caroseriile. Ca să scapi de una, dai în alta şi nimeni nu te poate bănui de prostie. Pe străduţele paralele, muncitorii au decupat drumul şi au lăsat lucrarea neterminată. Pe câţiva metri, şanţurile, săpate în pământ, sunt pline ochi cu apă. Undeva, nu prea departe, acestea se înfundă şi picăturile de ploaie nu mai au unde se scurge. Decât în stradă. Gropile mari din asfalt le preiau după puteri sau în funcţie de dimensiuni. Când apa dă şi peste ele, se întind indiferent, ca şi cum şi-ar permite luxul acesta. Încă puţin şi, mai în faţă, pot da de altă groapă. Este răsfăţul apelor pe străzile Craiovei. „Tatăl meu a alunecat încercând se ocolească una, a căzut şi a stat cu mâna în ghips. De fiecare dată când sunt precipitaţii, prin faţa porţii nu mai poţi trece decât cu cizme. Parcă suntem pe uliţă, ai nimănui. Şi când ajungi la strada principală, te îngropi cu maşina. Că la noi aşa e: fereşti groapa şi intri în baltă şi invers. Oricum, bine nu e“, spun oamenii de pe strada Grădiştei. Pietonii sunt una cu gardurile, mergând aproape lipiţi de ziduri, pentru a nu fi udaţi de autovehicule. Câte un şmecher care abia se vede la volan trece în viteză, împroşcând cu zoaie în stânga şi-n dreapta. Umezeala ajunge la prizeParalel cu strada Brestei, mai îngustă şi mai puţin aglomerată, se găseşte, de ceva vreme, Fulgerul, simbolizând, probabil, necazurile pe care le au oamenii, din când în când, cu ploile. „Era bine până mai ieri. Aveam pavaj făcut cu piatră cubică. În urmă cu vreo trei săptămâni, au venit nişte muncitori necalificaţi şi s-au apucat de lucru. Da’ au început de la mine de la poartă, nu din capătul străzii, cum era normal. Şi o oră făceau treabă, şapte stăteau. Iar pe şeful de echipă care era un băia