Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editorial: Lucrul manual cu efect de bumerang

Publicat in Ziare.com, miercuri 23 aprilie 2008 ·

Nu se afla pe lume popor mai vrednic decat romanii la aflarea in treaba. Nici nu s-au uscat bine ficatii grupului "322" dupa ce-au turnat in ei sampanie pentru a sarbatori decizia Curtii Constitutionale potrivit careia ministrii sau fostii ministri ce au si calitate de parlamentari nu pot fi dati pe mana procurorilor decat cu avizul Camerei de unde fac parte, ca groapa altuia i-a ajuns.

Pe cand luau analgezice ca sa nu-i mai doara falcile din cauza cutitelor pe care le tineau in dinti si se pregateau sa tranteasca solicitarile DNA si DIICOT de aviz de incepere a urmaririi penale a unor demnitari, numa asa, sa crape Traian Basescu jucandu-se de-a Justitia, deputatii s-au prins ca pericolul pandeste dupa colt, si are teava cu oglinda.

Prin urmare acest tanar cu ochi mari, cat istoria noastra, cum spunea Marin Sorescu, pe numele lui actualizat Bogdan Olteanu, va trimite spre Consiliul Superior al Magistraturii o cerere pentru un punct de vedere in dosarul lui Miron Mitrea.

Si asta deoarece dupa ce a cantarit din ochi dosarul fostului ministru al Transporturilor, si s-a prins, alaturi de ceilalti confrati din Biroul Permanent al Camerei, ca la lontru sunt niscai probe care nu dau bine pe sticla, basca faptul ca sunt si secrete in aceasta faza a cercetarii penale, a realizat ca a trimite probele stranse pana acum in mainile tuturor membrilor Comisiei juridice, apoi in cele ale tuturor deputatilor, da buba mare.

Cum vine campania pentru locale, si apoi cea pentru generale, iar miza e enorma, l-a dus mintea ca la capatul tevilor cu oglida sunt parlamentarii partidului prezidential. Care nu vor avea nici o ezitare sa furnizeze mass-media delicatese din dosarul pesedistului. Ca doar n-o sa se abtina in numele secretului ce inconjoara cercetarea penala, cand bat alegerile la usa!

Sunt tare curios cum va raspunde CSM s

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Valul de căldură se extinde în România: disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale. Anunţul ANM

Mediafax acum 43 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni două coduri galbene în care avertizează că, în mare parte a României, disconfortul termic va fi ridicat, iar nopţile vor fi tropicale. În Capitală, indicele temperatură umezeală se va apropia de pr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 52 minute
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 31 minute
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum o ora
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

PERCHEZIȚII DNA la IPJ și Poliția Rutieră Cluj. Șeful IPJ, Mihai Rus, vizat pentru fapte de corupție

Gandul acum 18 minute
Procurorii DNA au efectuat percheziții la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și la Poliția Rutieră Cluj, vizându-l pe chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj de presupuse fapte de corupție. Surse judiciare au declarat pentru G4Media că perchezițiile

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de dulciuri

News.ro acum 3 ore
Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând o mare problemă pentru producătorii de bomboane şi alte companii alimentare care folosesc ingredientul pentru a face ciocolată, transmite CNBC. În ultimii ani, preţul pentr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°