Moartea Ralucăi Stroescu, unul dintre managerii companiei Ernst&Young care a decedat din cauza ritmului infernal de muncă şi al malnutriţiei, este în continuare subiect tabu în companie, potrivit declaraţiilor unor foşti şi actuali angajaţi. În urma materialului publicat ieri de „Evenimentul zilei“ despre condiţiile de muncă din multinaţionalele de audit, reacţiile cititorilor s-au ţinut lanţ.
„Dacă îţi întrebai consilierul (şeful - n.r.) despre felul în care Raluca s-a extenuat până la moarte, nu ţi se răspundea şi chiar ţi se atrăgea atenţia că n-ar mai trebui să întrebi“, ne-a povestit tânărul.
„Eu ştiam de povestea ei, atunci când m-am prezentat la angajare. Însă salariul era aşa de mare, iar primele două luni au fost atât de interesante, încât m-am decis să mai rămân. N-am mai rezistat apoi decât patru luni, timp în care am fost suspect de hepatită şi mi-am pierdut viaţa personală, deşi nu eram decât junior în firmă. Managerii munceau mai mult“, povesteşte el.
Potrivit fostului angajat, orele suplimentare sunt plătite foarte bine, cu 175% mai mult faţă de orele de program. Un auditor junior (a doua treaptă în ierarhia companiei) are un salariu de bază de 1.900 de lei, iar leafa lui lunară putea ajunge chiar şi la 3.800 de lei, în condiţiile în care fiecare oră suplimentară este plătită cu 202 lei.
„Au declarat prin presă că programul de lucru va fi mai lejer, însă nu s-a schimbat nimic în ultimul an. Nimeni nu te obligă să stai peste program, dar pur şi simplu nu poţi să spui «nu» atunci când ţi se dă ceva de făcut“, spune un alt angajat.