Azi este a treia zi a Săptămânii Patimilor, cu semnificaţii atât pe plan religios, cât şi laic. Miercurea Mare ne apropie de Sfintele Paşti, fiecare credincios luând aminte în această zi la două exemple: cel al păcătoasei desfrânate, înstrăinate de Dumnezeu (dar care aducând în această zi mir şi ungându-L pe Hristos, devine mironosiţă) şi cel al lui Iuda (ucenicul care, deşi apropiat de Domnul, L-a vândut, tot astăzi, pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă).

Gestul lui Iuda a facut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii trebuie să postească de-a lungul anului.

În tradiţia populară, acestă zi marchează momentul în care se declanşează controlul torsului, efectuat de Joimăriţa (de la numele de Joi-Mari, Joia Mare. Aceasta era ultima zi în care se mai admitea torsul în colectivitatea sătească, întrucât toţi gospodarii ar fi trebuit să se pregătească pentru muncile agricole de primăvară.

Mai târziu, colectivitatea a înlocuit pedeapsa severă a demonului cu satirizarea torcătoarelor în colindatul „cu Joimăriţa“ („Câţii-Mâţii“).

Ca o prelungire a laturii eshatologice a săptămânii nefaste, în nopţile de miercuri spre joi şi de vineri spre sâmbătă se întâlneşte obiceiul strigării peste sat – „Judecata de Apoi“ a colectivităţii în vederea purificării pentru sărbătoarea apropiată.

Tot în Miercurea Neagră, cenuşa se aruncă peste straturi pentru ca acestea să fie fertile, iar în Dolj copiii umblă prin sat să colinde pentru ouăle de Paşti.