Introducerea plăţilor către stat în cont unic are avantajele ei: plata unor comisioane bancare mai mici şi mai puţine ordine de plată de întocmit. Există însă şi dezavantaje. În primul rând, nu este vorba chiar de un cont unic. Există două conturi pentru obligaţiile către bugetul de stat şi pentru contribuţiile sociale şi alte conturi pentru restul obligaţiilor. Spre exemplu: contul pentru plata comisionului datorat Camerei de muncă, conturile pentru plata obligaţ

Introducerea plăţilor către stat în cont unic are avantajele ei: plata unor comisioane bancare mai mici şi mai puţine ordine de plată de întocmit. Există însă şi dezavantaje.

În primul rând, nu este vorba chiar de un cont unic. Există două conturi pentru obligaţiile către bugetul de stat şi pentru contribuţiile sociale şi alte conturi pentru restul obligaţiilor. Spre exemplu: contul pentru plata comisionului datorat Camerei de muncă, conturile pentru plata obligaţiilor către bugetul local etc.

Principala dificultate o reprezintă alocarea sumelor plătite de către contribuabili în contul diferitelor obligaţii fiscale. Pentru că existau două conturi, guvernanţii s-au gândit că ar fi bine să existe şi două declaraţii. Au „spart“ Declaraţia 100 privind obligaţiile către bugetul de stat consolidat în două. Acum, există în continuare Declaraţia 100, prin care se declară obligaţiile la bugetul de stat, şi Declaraţia 102, pentru contribuţiile sociale. Punem la îndoială decizia, dat fiind că Declaraţia 100 centraliza oricum obligaţiile pe cele două categorii. În plus, fiecare obligaţie era identificată printr-un cod. Mai curând credem că a fost o soluţie cerută de programul de evidenţă al ANAF. Viaţa mai uşoară pentru instituţiile statului înseamnă o viaţă mai grea pentru contribuabili.

Revenind la alocarea sumelo