Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Formaţi un cuplu compatibil?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 aprilie 2008 ·

Ca să te înţelegi perfect cu partenerul, trebuie să ai timp, răbdare şi calităţi de negociator. Sursa: Reuters

Există atracţie sexuală, există iubire la prima vedere, există persoane care-ţi plac de la prima întâlnire. Şi toate astea, fără să depui cel mai mic efort. Dar compatibilitatea nu vine de la sine. Necesită timp, răbdare şi negocierea vieţii în doi. Aceasta din urmă este una mutuală.

„Soţul te ajută pe tine, dar, când va avea el nevoie, va trebui să-l ajuţi şi tu. Sau el îţi acceptă anumite obiceiuri care nu-i plac, iar tu va trebui să-i întorci serviciul. În timp, balanţa dintre ce dai şi ce primeşti se va echilibra. Şi atunci compatibilitatea dintre voi doi este adevărată“, spune psihologul Ted Huston (profesor la Universitatea Texas din Austin), autorul studiului „Pair“ despre compatibilitatea în cuplurile căsătorite.

Lucruri „banale“, care contează

Este normal să-ţi doreşti ca partenerul de viaţă să fie cel mai bun prieten şi iubit, să te înţeleagă atunci când ai nevoie, să te sprijine în orice faci, să râdă la glumele tale. Când aceste lucruri nu se întâmplă, spui, de obicei, „nu avem nimic în comun“.

Coautorul studiului, William J. Doherty, psihoterapeut şi profesor la Universitatea Minnesota, este însă de altă părere: „Aceste cupluri au multe în comun, dar li se par atât de banale încât nu le iau în seamă. Au copii, o casă, aceleaşi valori şi 10, 15 sau chiar 30 de ani trăiţi împreună. Sunt lucrurile care contează, care dau unitate şi compatibilitate cuplului“.

SOLUŢII

Ce să faci pentru a vă împăca şi mai bine

> Înţelege că partenerul de viaţă este diferit şi încearcă să accepţi diferenţele;

> Pune accent pe lucrurile pozitive ale acestuia;

> Adresează-i constant întrebări despre el, pentru a-l cunoaşte mai bine;

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°