Alimentaţia, la fel ca orice altă manifestare umană de altfel, dezvăluie cel mai bine caracteristicile unei civilizaţii în întregul ei sau, separat, ale fiecărui individ în parte. Alimentaţia, la fel ca orice altă manifestare umană de altfel, dezvăluie cel mai bine caracteristicile unei civilizaţii în întregul ei sau, separat, ale fiecărui individ în parte. Aşa se face că există conceptul de aliment ritualic, evidenţiat prin gesturi care au depăşit de mult timp statutul pur mecanic, devenind simboluri – spre exemplu, gestul crucii ce sacralizează bucatele de pe masă, în special pîinea. În lumea satului, aceste obiceiuri sînt transmise din generaţie în generaţie şi capătă putere de normă. În lumea monahilor însă, hrana se bucură de un alt statut. Ea este în primul rînd un dar de la Dumnezeu şi, prin intermediul ei, sînt păstrate vii şi neschimbate principalele elemente ale cultului. Nu întîmplător, multe dintre preparatele ce se servesc la mesele monahale “aparţin” unor sfinţi sau se află în strînsă legătură cu anumite evenimente.
Istorioare şi reţete
Mariangela Rinaldi şi Mariangela Vicini sînt autoarele unui volum ce îşi propune, încă de la început, să iasă din tiparele unei cărţi de bucate clasice. “La masă cu sfinţii”, apărută la Editura House of Guides, are ca punct central tocmai sesizarea mecanismelor prin care un anumit preparat a rămas neschimbat de-a lungul timpului, legîndu-şi numele de cel al unui sfînt. Cartea devine cu atît mai interesantă tocmai datorită povestirilor, reţetelor şi istorioarelor desprinse parcă dintr-un alt timp. Senzaţia de neobişnuit îţi este accentuată şi de denumirile preparatelor ce îşi păstrează întrutotul originalitatea: “Degetele Apostolilor”, “Coroana lui Cristos”, “Cupa Sfîntului Gheorghe”, “Musturile Sfîntului Francisc”, “Sandvişul Sfintei Marii” sau “Pr
