Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hramul bisericii "Sfintul Mare Mucenic Gheorghe"

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 23 aprilie 2008 ·

Crestinii ortodocsi il sarbatoresc, astazi, pe Sfintul Mare Mucenic Gheorghe, voievodul veacului IV, “Purtatorul de biruinta”, unul din ocrotitorii credintei in Hristos si al Romaniei eliberate de comunism. In toate bisericile vor fi oficiate slujbe religioase speciale, inchinate Sfintului Gheorghe, vor fi rostite rugaciuni de multumire si vor fi aduse daruri la altar, dupa obiceiul crestinesc. Preotii ii vor pomeni pe toti cei raposati in Domnul, in primul rind pe aceia care au purtat numele Sfintului Mare Mucenic Gheorghe si-i vor binecuvinta pe credinciosi. Ei se vor ruga Domnului pentru cei care poarta numele Sfintului Gheorghe, fie ei "George", "Georgeta" sau "Georgiana". Astazi este si hramul bisericii "Sfintul Mare Mucenic Gheorghe" de pe strada G-ral Eremia Grigorescu, fosta Garii, unul din cele mai vechi lacase de rugaciune brailene. Slujitorii sfintului lacas vor oficia Utrenia, apoi Sfinta Liturghie, aducind multumiri Lui Dumnezeu, laolalta cu enoriasii prezenti.

Biserica "Sfintul Mare Mucenic Gheorghe" a fost ridicata intre anii 1852-1857, pe timpul Episcopului Filotei al Buzaului, cam in acelasi timp cu biserica de la Tichilesti, pe cheltuiala enoriasilor, a breslelor urbei si a domnitorului Barbu Dimitrie Stirbei. In anul 1863, biserica a fost invelita cu tabla (acoperisul a fost refacut in 1910), iar in anul 1867 s-a realizat spatiul destinat corului. Potrivit istoricului bisericii, realizat in marmura de sculptorul brailean Panait Maina (in perioada interbelica), in anul 1916 s-a terminat sculptura catapetesmei bisericii, placata cu aur de 24 de carate. Doi ani mai tirziu, trupele de ocupatie germano-bulgaro-turcesti au pus mina pe clopotele de bronz de la biserica "Sf. M. M. Gheorghe", pe care ulterior le-au topit, in scopuri militare. Abia in perioada 1920-1922, prin staruinta donatorilor Calimachi, Popescu si Ghidescu, au fost instalate

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°