Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flori de la Primărie

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 aprilie 2008 ·

Primăria municipiului Sighişoara va distribui gratuit în perioada 12 – 17 mai 2007, Asociaţiiilor de Proprietari din localitate, flori pentru amenajarea spaţiilor verzi din jurul blocurilor. Preşedinţii asociaţiilor trebuie să se prezinte la sediul Secţiei Sere-Zone Verzi, în strada Corneşti nr. 54, cu o cerere semnată şi ştampilată, în care se va menţiona suprafaţa pe care urmează să se planteze florile. Programul de ridicare a florilor este de luni până joi între orele 12:00 şi 15:00, iar în zilele de vineri şi sâmbătă între orele 11:00 şi 13:00. În această perioadă, la Secţia Sere – Zone Verzi din cadrul Primăriei municipiului Sighişoara se produc răsaduri pentru flori anuale şi bianuale necesare plantării parcurilor din oraş, se produc specii floricole pe cale vegetativă (butaşi) care vor fi folosite pentru covoare floricole, iar când vremea o va permite vor fi plantate diverse specii floricole, arbori şi arbuşti ornamentali de diferite specii. Anul trecut au fost produse aici 37.541 răsaduri, 19.992 butaşi, au fost plantate 47.379 de bucăţi specii floricole, 1.950 de bucăţi arbuşti ornamentali, au fost completate cu peste 2.000 de bucăţi straturile de trandafiri pe stradăzile Vlad Tepeş, Gării, Gheorghe Lazăr, Zaharia Boiu şi în Parcul Sigma. Pentru a pune în valoare centrul istoric al Sighişoarei au fost repartizate 600 de jardiniere proprietarilor de imobile din centrul istoric al municipiului, au fost montate 1.700 de ghivece pe stâlpii de iluminat public şi au fost repartizate gratuit 4.487 bucăţi specii floricole către Asociaţiile de Locatari, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice, în valoare totatlă de 6.730 lei. De asemenea au fost executate tăieri de corecţie la 1.018 arbori ornamentali din parcuri şi aliniamente şi s-au tăiat 38 de arbori care au prezentat pericol pentru clădiri şi reţele electrice. Lucrările de întreţinere a parcurilo

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 30 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 14 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°