» Leul a devenit o moneda exotica in apropierea Pastelui, lipsind aproape cu desavarsire din casele de schimb.
» Cine vrea sa cumpere euro este primit in schimb cu bratele deschise.
Casele de schimb valutar din municipiul Constanta se confrunta, in aceste zile, cu o criza de lei. Moneda autohtona lipseste practic din oferta lor, iar cine vrea sa vanda cativa euro trebuie sa aiba noroc.
Am incercat un test ieri, intreband la mai multe case de schimb daca putem vinde o mie de euro. Ghinion! La majoritatea ghiseelor, raspunsul a fost acelasi, inevitabil: "Nu avem lei". Desi in Constanta functioneaza cateva firme cu mai multe puncte de lucru, unele dintre ele nu reuseau sa stranga modica suma de o mie de euro chiar daca adunau banii din toate sursele. "Incerc de cateva ore sa vand 500 de euro.
Am venit din voiaj zilele trecute si am nevoie de bani pentru sarbatori. Se pare ca nu am noroc", a declarat Marius Munteanu, un client nemultumit. Mai multumiti au fost cei care au dorit sa cumpere valuta straina: fie ca a fost vorba de euro sau de dolar, oferta era bogata. Solutia pentru persoanele care vor totusi sa schimbe euro este sa apeleze la serviciile bancilor comerciale mari, pentru care schimbarea unei sume mai mici, ca aceea luata aici drept exemplu, nu reprezinta o problema. "Sigur, va putem schimba fara probleme o mie de euro", a declarat functionara unei banci cu capital strain din Constanta. Exista si o bila neagra: in majoritatea cazurilor, rata de schimb este mai dezavantajoasa decat la case. Specialistii trag insa si un semnal de alarma: oricat de mult ati vrea sa faceti o astfel de tranzactie, stati departe de cei care schimba banii "la negru" sau de casele de schimb care nu au afisat comisionul lizibil si la vedere.
CONSECINTE
» Cotatia euro, in scadere
Prima consecinta a "foamei" de lei de pe