Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuitorii comunei Tuzla vor vizita Delta Dunarii

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 aprilie 2008 ·

Oamenii din Tuzla se pregatesc sa intampine, cum se cuvine, Sfintele Pasti. Viceprimarul comunei, Marian Saracila, a distribuit pachete cu alimente locuitorilor comunei. "Am pregatit o mie de pachete de sarbatori, in care am pus aproape tot ce are nevoie omul pentru pregatirea unei mese traditionale: doi cozonaci, ulei, zahar, pui, o sticla de vin, oua si vopsea de oua", ne-a declarat Marian Saracila, sponsorul actiunii. Viceprimarul comunei va petrece sarbatorile pascale in sanul familiei. "Ca in fiecare an, petrecem Pastele in familie. In noaptea de sambata spre duminica, vom merge la biserica, sa luam lumina, iar apoi ne vom intoarce acasa, unde vom ciocni oua, in cinstea Invierii Domnului", a adaugat viceprimarul Saracila. El a precizat ca nici data de 1 mai nu va trece neobservata, pentru ca va organiza o petrecere campeneasca la padure, unde vor participa aproximativ 200 de tineri. Locuitorii comunei Tuzla vor avea prilejul sa viziteze si Delta Dunarii, pentru ca viceprimarul Saracila va organiza excursii incepand cu data de 5 mai. Timp de cateva zile, vor pleca din localitate cate doua autocare, cu cate 40 de persoane fiecare. Locuitori de toate varstele vor vizita Delta, unii pentru prima data in viata lor. Calatoria va fi posibila cu sprijinul financiar al viceprimarului Marian Saracila. "Vor merge 80 de persoane pe zi, in excursie, in Delta Dunarii. Vor pleca de dimineata, vor ajunge la Tulcea, de unde vor lua salupa si vor pleca in croaziera. Vor servi o masa pescareasca, dupa care, seara, se vor intoarce la Tuzla. Este o ocazie pentru multi locuitori ai comunei de a vedea frumusetile Deltei Dunarii. Este pacat sa nu vizitezi Delta macar o data in viata, mai ales ca peisajul este deosebit. Avand in vedere faptul ca in ziua de azi nu toata lumea mai are timp si bani pentru a pleca in plimbare, aceasta excursie cred ca este bine venita si constituie o

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui George Simion, contestată la BEC de avocatul Bogdan Ionescu: „Este cel mai neeligibil”

Adevarul acum 36 minute
Avocatul Bogdan Ionescu a depus o contestatie la BEC în legătura cu înregistrarea candidaturii lui George Simion, vineri, la scurt timp după ce candidatul AUR și-a depus dosarul pentru intrarea în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 20 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 47 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°