Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pecetea de adevar

Publicat in Romania Libera, joi 24 aprilie 2008 ·

Titlul acestei rubrici mi-a amintit de meditatiile asupra conditiei marturisitorului, ganduri apartinand unuia dintre cei mai fascinanti teologi ortodocsi romani din ultimul veac, Pr. Andrei Scrima. Intr-un efort de interpretare a Evangheliei dupa Ioan, acesta observa: "Marturia e, am putea spune, chiar axa in jurul careia intreaga evanghelie se dispune, prinde corp si se construieste: de la marturia inaugurala a lui Ioan Botezatorul, pana la cea care pecetluieste, la sfarsit, textul evangheliei in intregul sau. E realitatea marturiei ca temei de neclintit, ca loc de unde izvoraste si se hraneste cunoasterea de Dumnezeu, cea care iti ingaduie sa fii in imediata lui apropiere si sa te unesti cu el." (vezi "Comentariu la Evanghelia dupa Ioan", Andrei Scrima, Humanitas, p.51). si mai departe: "Pecetea de adevar, imprimata de prezenta Tatalui, constituie, pentru Ioan, argumentul cel mai inalt si mai puternic pentru intemeierea credintei. Fiindca, dupa el, pecetea aceasta de adevar e lucrul cel mai conform cu natura a ceea ce se cheama Revelatie." (p.52).

A surprinde, a observa "pecetea de adevar" existenta in viata fiecaruia dintre noi, este cel mai important lucru pe care il putem face si trai. Desigur, aceasta pecete ni se dezvaluie treptat, pe masura ce ochii nostri spirituali (duhovnicesti) se obisnuiesc cu Lumina cea adevarata...

Caci, mai arata Pr. Scrima: "S-ar putea spune ca esenta lumii de aici, a lumii noastre, e constituita pur si simplu prin separarea dintre adevar si realitate (...). Noi suntem atat de scufundati in aceasta lume incat nu ne mai dam seama de separare". Dar separarea aceasta nu poate fi imaginata precum un pahar cu apa peste care pluteste ulei. Fiecare strop al vietii si al lumii inconjuratoare contine un graunte din "pecetea de adevar"... A discerne, a separa realmente graul de neghina este efortul la care suntem chemati

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 8 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 4 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 4 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°