Titlul acestei rubrici mi-a amintit de meditatiile asupra conditiei marturisitorului, ganduri apartinand unuia dintre cei mai fascinanti teologi ortodocsi romani din ultimul veac, Pr. Andrei Scrima. Intr-un efort de interpretare a Evangheliei dupa Ioan, acesta observa: "Marturia e, am putea spune, chiar axa in jurul careia intreaga evanghelie se dispune, prinde corp si se construieste: de la marturia inaugurala a lui Ioan Botezatorul, pana la cea care pecetluieste, la sfarsit, textul evangheliei in intregul sau. E realitatea marturiei ca temei de neclintit, ca loc de unde izvoraste si se hraneste cunoasterea de Dumnezeu, cea care iti ingaduie sa fii in imediata lui apropiere si sa te unesti cu el." (vezi "Comentariu la Evanghelia dupa Ioan", Andrei Scrima, Humanitas, p.51). si mai departe: "Pecetea de adevar, imprimata de prezenta Tatalui, constituie, pentru Ioan, argumentul cel mai inalt si mai puternic pentru intemeierea credintei. Fiindca, dupa el, pecetea aceasta de adevar e lucrul cel mai conform cu natura a ceea ce se cheama Revelatie." (p.52).
A surprinde, a observa "pecetea de adevar" existenta in viata fiecaruia dintre noi, este cel mai important lucru pe care il putem face si trai. Desigur, aceasta pecete ni se dezvaluie treptat, pe masura ce ochii nostri spirituali (duhovnicesti) se obisnuiesc cu Lumina cea adevarata...
Caci, mai arata Pr. Scrima: "S-ar putea spune ca esenta lumii de aici, a lumii noastre, e constituita pur si simplu prin separarea dintre adevar si realitate (...). Noi suntem atat de scufundati in aceasta lume incat nu ne mai dam seama de separare". Dar separarea aceasta nu poate fi imaginata precum un pahar cu apa peste care pluteste ulei. Fiecare strop al vietii si al lumii inconjuratoare contine un graunte din "pecetea de adevar"... A discerne, a separa realmente graul de neghina este efortul la care suntem chemati
