În sfârşit realizez şi eu care e liceul, pardon, Colegiul Naţional „Spiru Haret“.

E chiar în centru, pe lângă Rosetti. Tot auzeam de spirişti şi nu localizam clădirea cu pricina. Acum ştiu. Sunt parcată aici şi contemplu furnicarul din maşină, din Skoda Fabia mea cea nouă. Îmi place să stau înăuntru şi să observ. Am de toate. Am muzică, sertăraşe şi gadgeturi. Am şi geamuri reflectorizante, deci sunt mai greu de reperat când spionez.

Am şi ceva timp liber! Văd un grup de liceeni zgribuliţi care probabil chiulesc, că se tot uită vinovaţi spre uşa principală. Bine, se uită vinovaţi şi pentru că fumează şi sigur nu sunt acceptaţi cu ţigările în clasă. Nu cred că îi lasă nici părinţii, deci sunt cu ochii în toate părţile, când spre şcoală, de unde pot răsări profii, când spre stradă, de unde ar putea apărea părinţii. Sunt şi fete, şi băieţi. Parcă e o frăţie. Fetele sorb din ţigări, dar şi băieţii din ochi... Ei, băieţii, se simt minoritari, de unde şi manifestările lor zgomotoase. Unul scuipă. Uh. Des scuipă. Chiar prea des.

Nu, are tic, cred că de câte ori clipeşte scuipă. Probabil nu-i place gustul de ţigară, nu s-a obişnuit, dar trebuie să facă o figură frumoasă. Nu-i văd bine trăsăturile de la distanţa asta, dar dacă are o sprânceană ridicată, sigur dă foarte bine. Oricum, fetele îi cam dau dreptate, cred că e liderul din gaşcă. E o fată în grup care sare, râde şi fumează mai mult ca oricine. Ea nu e frumuseţea aia răpitoare, dar probabil că e deşteaptă. Deşteaptă fiind, realizează de timpuriu că are nevoie de ceva pentru a accede în grupurile de şmecheri unde distracţia e mai mare.

Ştie că trebuie să adopte comportamentul şi instrumentele celor din grup. Şi să le aprobe cu emfază. Clar, e deşteaptă, o să ajungă departe. Dacă are şi plămânii rezistenţi, spun că o să mai auzim de ea. Uite şi-un chinez, râde cu ei. P