- Diverse - nr. 81 / 24 Aprilie, 2008 Nu prea stiu cum va fi fiind viata la tara, acum. Chiar daca am si eu, ca atatia altii, o ascendenta rurala, de care nu mi-e deloc rusine, m-am departat, cred, iremediabil de spatiul acesta si, deocamdata, nu sunt semne ca m-as intoarce, altfel decat in excursiuni intermitente, inconsistente. Lucian Blaga, in Elogiu satului romanesc, stabileste o certa filiatie intre universul satului si lumea paradisiaca a copilariei: "Copilaria petrecuta la sat mi se pare singura copilarie. Cine nu priveste in urma sa peste o asemenea copilarie, mi se pare aproape un condamnat al vietii". Depasind orizontul mitic al copilariei, simtim cu tragica si iremediabila claritate ca am iesit deopotriva de sub fascinatia mirabila a satului. Altfel, nu spun ca nu sunt, in continuare, captivat de linistea si frumusetea spatiului campestru, de acuratetea peisajului care are, pentru cel care locuieste in zona claustranta a citadinitatii, virtuti analgezice. Un alt fenomen imi atrage, insa, atentia. Si anume, degradarea continua, si, din cate se pare, iremediabila, a traditiilor taranesti, a valorilor acestei lumi, care sunt amenintate continuu de pseudovalorile asa-zisei civilizatii urbane: manelele tind sa inlocuiasca muzica autentica, folclorul literar (daca mai exista!) e pus in pericol de productii indoielnice, iar orizontul axiologic al celor care traiesc la sat s-a deteriorat si el grav. E o lume care traieste, prin ultimii ei reprezentanti, o perioda de crepuscul. Ce se va intampla mai tarziu nu e greu de banuit: o data cu disparitia taranilor autentici care mai traiesc, intr-o lume ce nu-i intelege si pe care nu o inteleg, satul romanesc traditional va inceta si el sa mai existe, in contururile si in relieful pe care le-am cunoscut cu totii candva. Mai poti sa fii tu insuti, sa-ti conservi traditiile ce au reprezentat germenele spiritualitatii si fu