Deşi face film de jumătate de secol, Claude Chabrol nu şi-a pierdut nici îndrăzneala cu care investighează şi lumea socială, şi cele două sexe, nici virilitatea cu care manevrează, sparge şi îngenunchează convenţiile narative, nici voluptatea cu care foloseşte instrumentarul umorului negru.

„La fille coupee en deux“ (pe ecranele româneşti, „Fata tăiată în două“) este ultimul său film care, ca şi altele dinaintea sa, arată ca o afacere de familie: scenariul a fost supervizat de soţia sa, Aurore Chabrol, fiul său Matthieu este autorul coloanei sonore, fiul Thomas interpretează rolul unui avocat de succes, iar fiica sa vitregă, Cecile Maistre, este coautoarea scenariului şi asistenta sa de regie.

Filmul este inspirat de o poveste americană veche de mai mult de un secol: uciderea lui Stanford White, arhitectul lui Madison Square Garden, de către soţul amantei sale. Acelaşi fapt divers l-a inspirat şi pe Richard Fleischer, în 1955, pentru „The Girl in the Velvet Swing“ (cu Joan Collins). Metafora balansoarului folosită de regizorul american este mult mai „moale“ decât cea folosită de Chabrol. Pentru regizorul francez această întâmplare este un pretext de a se uita, prin uşa larg deschisă, în lumea încă supravieţuindă a tradiţionalei burghezii şi de a investiga nu doar diferenţele de clasă, dar şi diferenţele dintre sexe.

Când îşi botează protagonista Gabrielle Deneige („de nea“), Chabrol face o referire mai mult decât transparentă nu doar la ocupaţia ei de prezentatoare meteo, ci şi la o anumită imagine a purităţii şi naivităţii. Gabrielle (Ludivine Sagnier) este tăiată în două de Charles Saint- Denis (François Berléand), scriitor de succes de două ori mai în vârstă decât ea, şi de Paul Gaudens (Benoît Magimel), băiat de bani gata, răsfăţat şi extrem de orgolios. Fata se abandonează în braţele scriitorului, dar acesta nu este deloc in