Oua rosii

Traditia oualor vopsite a existat inca din secolul al XIII-lea. O varianta a explicatiilor se refera la faptul ca gainile nu tineau cont de postul dinaintea pastelui si continuau sa faca oua, iar pentru a putrea fi deosebite oamenii le puneau la pastrare fierte si vopsite in rosu. Oul vopsit a fost prezent in ritualul fertilitatii din Orientul Antic, dinaintea crestinitatii. In Roma antica tinerii isi daruiau oua rosii la sarnatorirea lui Ianus-pazitorul portilor orasului si al caselor, dupa numele caruia a fost a fost denumita luna ianuarie.

Daca la poporul evreu care a serbat Pastele – Pesah (a sari peste, a trece peste, a cruta) inca din jurul anului 1445 i.e.n. – ca „o lege vesnica” ce aminteste de fuga din Egipt si eliberarea din robie, oul de Paste reprezenta simbolul Creatiunii Universului, la crestini traditia este preluata cu semnificatie oarecum similara – el reprezentand noua creatiune a lumii care a inceput in momentul cand fiul lui Dumnezeu – Isus Christos a facut jertfa suprema pe Golgota si a inviat din morti.

In acest sens coaja oului intruchipeaza piatra de mormant care s-a spart atunci cand Mantuitorul a inviat si s-a intors la viata, asemenea cojii oului care se sparge cand puiul nascut in gaoace iese la lumina.

Simbolul nemuririi

Initial ouale au fost vopsite cu rosu – culoarea vietii si a soarelui la asfintit, si cu galben – culoarea soarelui cand rasare. Ulterior culoarea rosie a fost atribuita sangelui Mantuitorului.

Traditia din Ardeal considera oul rosu simbol al nemuririi si prosperitatii. La sate exista obiceiul de a se spala pe fata in prima zi de Pasti cu apa in care s-a pus busuioc, cativa banuti si un ou rosu – „ca sa fii rumen si frumos. Aceasta traditie a vopsirii oualor este un ritual ce trebuie pastrat cu sfintenie, deoarece se spune ca „atunci cand oamenii n-ar mai inrosi oua de Pasti,