Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilării

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 24 aprilie 2008 ·

Gafe şi execuţii spectaculoase într-unul din cele mai interesante meciuri din ultimii ani.

E sezonul în care Dinamo ţine cu tot dinadinsul să le arate propriilor suporteri că există oricînd loc pentru mai rău! “Cîinii” prind Cupa UEFA doar pentru că statutul României în clasamentul coeficienţilor trimite în Europa şase echipe din Liga I. Roş-albii n-au cîştigat nici un derby, luînd un singur punct din întîlnirile cu CFR Cluj, Steaua şi Rapid. Ce le mai rămăsese?

Un record vechi de 14 ani, pe care l-au jucat ieri ca la ruleta rusească . Din 1994 nu mai bă­tu­se Ştiinţa în Ştefan cel Mare. Echipa lui Costea venise să lupte cu istoria.

Dina a marcat primul gol.Încă două reuşite pentru Craiova, o dată înaintea pauzei, iar a doua oară imediat ce au ieşit de la vestiare. Costea plus Gîngioveanu, ultimul cadou de la Lobonţ. Între primul şi al doilea gol al Universităţii, Stoica îi lăsase pe alb-albaştri în zece.

Echipa lui Napoli şi-a păstrat elanul fantastic şi în primele mi­nute de joc în inferioritate, dar a pi­cat moartă în repriza a doua. Di­na­mo s-a trezit la viaţă ca Fran­ken­stein şi tot ca un monstru a în­ce­put să marcheze non stop. Duble Bratu (foto) şi Dănciulescu! Napoli ame­ţea pe bancă, amărît că nu se tre­zise la timp să schimbe ceva într-o echipă care a uimit, du­pă care a leşinat, în acelaşi spectacol.

Dar Lobonţ a mai comis-o o dată! A respins ca fript o minge şutată din lovitură liberă şi Costea a făcut iarăşi egal! Iar Rednic, din faţa televizorului, se gîndea dacă nu cumva analizele amănunţite ar trebui să fie anexate la contractul cu Borcea.

“Meritam victoria, iar dacă Gigi crede că mă poate păcăli etapa viitoare se înşală. M-au luat de prost! E un sistem ticăloşit!

Adrian Mititelu patron U Craiova

“E greu să cîştigi 10 contra 14. Cu Steaua vom juca pentru onoarea noastră” @N

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 9 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°