HORIA ROMAN-PATAPIEVICI: „Nu era un moralist, pentru că în constituţia moralistului intră destulă cochetărie estetică: era un predicator de clarităţi morale“.

Nicolae Steinhardt mărturisea într-un articol din 1980 că în învăţăturile de care s-a apropiat a „dorit şi cutezat întotdeauna“ să afle acel secret hotărâtor, care „deţine formula, îndeobşte scurtă şi răspicată, a deplinei sincerităţi, care se confundă cu o mărturisire fără prudenţe şi echivocuri: gândul intim al doctrinei, singurul care contează“.

„Pentru materia mea“, adăuga Steinhardt, „dreptul constituţional (cu alte cuvinte: ştiinţa organizării şi apărării libertăţii), cred că l-am intuit: e curajul, curajul fizic în faţa morţii“. De îndată ce descoperi că orice profesiune are un principiu secret, care îi determină atitudinea, îi defineşte amploarea şi îi circumscrie în mod decisiv importanţa, iar acest principiu este curajul fizic în faţa morţii, ei bine, din acel moment viaţa ta se va schimba obligatoriu. Tot ce vei face din acel moment va purta pecetea unei gravităţi, a unei seriozităţi, a unei „rigidităţi“ etice, care te va însingura, dacă trăieşti între oameni care nu iau nimic în serios, ori, dacă trăieşti între oameni care nu iau în serios decât ce li se pare suspect ori li se opune, fie te va singulariza, fie te va martiriza.

A fost destinul Monicăi Lovinescu să fie şi însingurată, şi singularizată, şi martirizată. E drept că, un timp, înainte de 1989, a fost şi ascultată. Dar nu trebuie să ne mistificăm în privinţa publicului pe care l-a avut şi asupra influenţei pe care a exercitat-o. Publicul ei era intelectual, iar dintre cei care o ascultau, cei direct interesaţi, chiar şi când o aprobau, erau adeseori agasaţi de inflexibilitatea ei.

Monica Lovinescu manifesta, prin intermediul criticii literare, un magisteriu etic şi, sub pretext estetic, for