Managerul sportiv al Stelei ironizează CFR-ul şi pe celelalte rivale, spunînd că acestea vor face doar turism în cupele europene.
— Domnule Ilie, s-au mai diminuat şansele Stelei la titlul de campioană după cele două puncte pierdute cu Poli?
— Nu, de ce? Eu vă spun că acest punct cîştigat în partida de marţi seară ne va aduce campionatul. Mai avem 3 meciuri şi dacă vom lua 9 puncte, iar CFR va cîştiga tot, atunci acest punct va fi decisiv.
— Spuneţi că CFR va cîştiga tot pînă la final, chiar nu speraţi să se încurce?
— Dacă vor cîştiga toate punctele, să fim foarte atenţi cum le vor lua. Eu spun că dacă CFR va juca doar pe teren, aşa cum se bat ei cu pumnul în piept că fac, sigur vor mai face paşi greşiţi.
“Ce a arătat CFR în retur?”
— Dar CFR...
— CFR n-a jucat mare lucru în retur, dar asta nimeni nu zice. N-a avut continuitate în evoluţii, iar la Arad, unde toată lumea a spus că au jucat senzaţional şi că au făcut spectacol, au cîştigat cum au cîştigat. Steaua a fost cu mult peste CFR în retur.
— Da, dar şi Steaua a fost acuzată de jocuri de culise în retur.
— Da, însă fără nici un argument solid. La Galaţi, cu UTA, cu Timişoara, cu Urziceni, cu U Cluj au fost meciuri adevărate, la fel ca toate celelalte. Şi mai e ceva ce ar trebui să ştie toate echipele care ne contestă pe noi.
— Ce anume?
— Că dacă Steaua este chiar aşa praf, cum zic unii, şi nu are faţă de Liga Campionilor, atunci ce să mai zic de Poli Timişoara, formaţie care ne va reprezenta în Cupa UEFA şi care a fost dominată 80 la sută din timp în Ghencea. Înseamnă că şi ea, şi celelate formaţii vor face doar turism în Europa dacă Steaua, care şi-a pus la respect toţi adversarii în 2008, nu merită să joace în Ligă.
“Eşec va fi dacă nu vom ajunge în Ligă”
— Va fi un mare eşec dacă Steaua nu va lua