M-am aflat la sfîrşitul lunii martie, pentru o săptămînă, la Londra. A fost un popas pe care mi l-am dorit de mult şi, aşa cum mi-am imaginat, Londra este fascinantă. Deşi constaţi, încă de la aeroport, că te afli într-una dintre cele mai cosmopolite metropole ale lumii, recunoşti imediat conservatorismul şi tradiţionalul spirit englez, te obişnuieşti repede cu ploaia care vine pe neaşteptate şi trece tot aşa, accepţi că umbrela este un articol indispensabil aici, dar eşti surprins că oamenii se opresc din ritmul trepidant al cotidianului, şi au disponibilitate pentru întrebările străinilor derutaţi. Londra, metropola cu peste şapte milioane de locuitori, este extrem de bine organizată în privinţa transportului, a semnalizărilor, a orientării în general. Pentru europeni este dificilă circulaţia în sens invers a maşinilor, dar cu aceeaşi rigoare, aproape la fiecare traversare găseşti semnalizat: „look right“, „look left“. Muzeele londoneze sînt o veritabilă şcoală Am simţit aici febra unui oraş mare, mai ales la orele în care se iese de la serviciu. De la distanţă constaţi ce înseamnă ritmul unei zile de lucru, măsura timpului, cînd, înainte de-a alerga spre casă, funcţionarii cu ţinute impecabile se opresc la o bere servită în picioare, în faţa unei mici taverne, cînd accesul la staţia de metrou devine aproape imposibil pentru un timp şi doar în aceste momente se fac şi aici ambuteiaje. Altfel, taxiurile, autobuzele cu etaj, maşinile de mic litraj coabitează foarte bine şi nici un moment nu am avut senzaţia oraşului sufocat de maşini. Zonele pietonale, spaţiile verzi, trotuarele aparţineau încă oamenilor. Londra a fost întotdeauna un oraş care a atras multă lume pe străzile ei, prin istoria, prin forţa economică şi financiară, prin cultura sa. Iar pentru mine, punctul de real interes al acestei călătorii, în afara nevoii de a simţi şi cunoaşte aproximativ oraşul, au