În perioada 1 - 4 mai, Primăria Braşov organizează cea de a VII-a ediţie a manifestării „Zilele Braşovului”. Punctul de început îl va reprezenta, ca şi în anii anteriori, Parada, care se va desfăşura pe traseul B-dul Eroilor -str. Mureşenilor - Piaţa Sfatului, începând cu orele 18.00. După cuvântul de deschidere al primarului George Scripcaru, în Piaţa Sfatului vor concerta Smiley, Alex, Blondy şi Mandinga. În a doua zi vor avea loc programe artistice susţinute de copii, iar seara, de la orele 19.00, vor concerta Dalma, Corina Chiriac, Compact şi Keo. În cea de a treia seară a „Zilelor Braşovului”, pe lângă programele artistice ale elevilor braşoveni, va avea loc o paradă a Caravanei Alfa Fest 2008, pentru iubitorii maşinilor. Seara, pe scena din Piaţa Sfatului vor concerta Celia, Lavinia, Proconsul şi Direcţia 5. În ultima zi a evenimentului, în Duminica Tomii, va avea loc tradiţionala Paradă a Junilor, pe traseul Piaţa Unirii - str. C. Brâncoveanu - str. G. Bariţiu - str. Mureşenilor - B-dul Eroilor - str. Republicii - Piaţa Sfatului - str. A. Hirscher - str. Prundului - Piaţa Unirii - Pietrele lui Solomon. În rest, în Piaţa Sfatului vor avea loc mai multe concerte cu muzică populară, susţinute de diferite ansambluri din judeţ, pentru ca seara, pe scenă să urce Sofia Vicoveanca, Mariana Anghel, Sava Negrean Brudaşcu, Dinu Iancu Sălăjan şi alţii. „În timpul paradei Junilor circulaţia în zonă va fi restricţionată, pentru ca evenimentul să se desfăşoare fără probleme. Şi mai mult, vom interzice accesul autoturismelor la Pietrele lui Solomon, pentru a nu se crea blocaje. Sper că cetăţenii vor înţelege şi vor participa în număr cât mai mare la «Zilele Braşovului»”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Pentru ediţia din acest an, primăria Braşov a alocat un buget de 300.000 de lei.
Premieră la Braşov – Turnirul Cavalerilor
La această ediţie a „Zil